Austria evită, din nou, să se pronunţe asupra intrării României şi Bulgariei în Schengen cu graniţele terestre

Gerhard Karner
Inquam Photos / George Calin

Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, a evitat luni să indice un orizont de timp în care Viena şi-ar ridica veto-ul în privinţa aderării României şi Bulgariei la Schengen şi cu graniţele terestre.

Prezent, luni, la o reuniune a miniştrilor de interne şi de justiţie din UE, Gerhard Karner a fost întrebat de jurnalişti dacă în viitorul apropiat se va schimba ceva în poziţia Austriei în ceea ce priveşte intrarea deplină în Schengen a României şi Bulgariei, inclusiv cu graniţele terestre.

„Am avut un dialog foarte deschis şi intens la începutul anului şi am ajuns la un compromis care va intra în vigoare la sfârşitul acestei luni, mai exact la sfârşitul lunii martie, aşa-numitul Schengen maritim şi Schengen aerian”, a spus Gerhard Kerner, referindu-se la acordul la care s-a ajuns pentru ca România şi Bulgaria să intre în Schengen cu graniţele aeriene şi maritime începând de la sfârşitul lunii martie.

În acelaşi timp, ministrul austriac de interne a sugerat că Viena nu se grăbeşte cu luarea unei decizii în ceea ce priveşte graniţele terestre, preferând să vadă cum funcţionează acest Schengen parţial şi apoi „să se mai gândească”.

„Cred că este foarte important să punem în primul rând în aplicare acest compromis, să facem acest pas şi să ne gândim la următorul pas după aceea”, le-a spus Karner jurnaliştilior de la Bruxelles care ridicaseră problema nemulţumirilor pe care le au companiile austriece pentru că „blocada” de la graniţele cu Bulgaria şi România le îngreunează afacerile.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Orice altceva este contraproductiv”, a replicat Gerhard Karner. „Cred că este greşit să speculăm cu privire la efectuarea următorului pas înainte de a fi făcut primul pas”, a punctat ministrul austriac de interne.

„Ar trebui să ne uităm cum funcţionează (compromisul - n.r.) şi apoi sunt posibili următorii paşi. A face al doilea sau chiar al treilea pas înainte de primul este complet greşit şi contraproductiv şi, uneori, duce la faptul că oamenii nu sunt mulţumiţi de modul în care funcţionează mecanismul”, a insistat Karner.

Premierul României, Marcel Ciolacu, a afirmat, luni seară, că, până la finalul acestui an, România va adera la Spaţiul Schengen şi terestru. „România peste o lună de zile va intra aerian şi maritim (în Spaţiul Schengen - n.r.). Normal că va trebui o atenţie şi mai mare, vor fi provocări mai mari, fiind la început. Eu vă garantez că până la sfârşitul anului acesta, România va intra în Schengen terestru”, a declarat Marcel Ciolacu la Antena 3.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.