Alexei Navalnîi: ”Putin va rămâne în istorie drept Vladimir cel care pune Otravă în Chiloţi”

×
Codul embed a fost copiat

2 ani şi 8 luni de închisoare. Este sentinţa primită de Aleksei Navalnîi, curajosul lider al opoziţiei ruse, după ce o instanță din Moscova a comutat o sentinţă mai veche pronunţată împotriva lui.

Imediat, Statele Unite, Uniunea Europeană şi Marea Britanie au cerut eliberarea lui Navalnîi însă Ministerul Rus de externe, le-a transmis "să nu intervină în treburile interne, ale unui stat suveran". Verdictul a fost marcat de proteste spontane, soldate cu peste 1.400 de arestări.

Alexei Navalny: ”Au existat Alexandru Eliberatorul şi Iaroslav cel Înţelept. Putin va rămâne în istorie drept Vladimir cel care pune Otravă în Chiloţi”.

Este profeţia tăioasă a lui Aleksei Navalnîi, care a declarat de la bun început că nu recunoaşte legalitatea procesului, pe care l-a considerat un "circ". Nu i-au frânt curajul nici zecile de arestări din ultimii ani, nici perspectiva de a petrece încă aproape 3 ani într-o celulă, departe de familie, nici recenta otrăvire cu un agent neurotoxic care l-a dus în pragul morţii.

Alexei Navalny: ”Toate astea se întâmplă din cauza urii şi a fricii unui singur om, pe care l-am ofensat de moarte prin simplul fapt că am supravieţuit tentativei de asasinat pe care a ordonat-o”.

Citește și
Scoala
Un nou caz de infectare cu tulpina britanică de Covid-19, depistat la o școală din București
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Opozantul rus nu şi-a făcut iluzii în privinţa verdictului, dar n-a scăpat ocazia de a-i îndemna pe ruşi să continue protestele.

Alexei Navalny: ”Nu contează cum se termină pentru mine acest anume proces. M-ar putea întemniţa pe alte acuzaţii. Ideea este: arestezi unul, sperii milioane. Sper că ruşilor să nu le fie frică. Asta nu e o demonstraţie de forţă! Toată paza asta, cuşca în care sunt ţinut, sunt o demonstraţie de slăbiciune! Nu poţi întemniţa sute de mii şi milioane de oameni”.

În timp ce judecătoarea citea sentinţa, pe Iulia Navalnîia a podidit-o plânsul. Soţul ei a încercat să-i capteze privirea şi i-a desenat inimi cu palmele ori pe geamul cuştii în care era ţinut.

Susţinătorii lui Aleksei Navalnîi s-au adunat cu miile în faţa tribunalului, şi în centrul Moscovei, pentru a protesta.

Peste o mie dintre ei au fost arestaţi de forţele de securitate prezente din nou masiv pe străzi.

Colaboratorii lui Aleksei Navalnîi cer liderilor occidentali să riposteze prin sancţiuni severe.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Începe imunizarea românilor cu vaccinul Moderna. „Nu este o negociere ca la piaţă sau un magazin”
Începe imunizarea românilor cu vaccinul Moderna. „Nu este o negociere ca la piaţă sau un magazin”

''Vaccinarea nu este o negociere ca la piaţă sau un magazin, de unde să ne alegem ce produse vrem.'' O spun coordonatorii campaniei de imunizare, care subliniază încă o dată că românii nu au posibilitatea să îşi aleagă vaccinul.

Un nou caz de infectare cu tulpina britanică de Covid-19, depistat la o școală din București
Un nou caz de infectare cu tulpina britanică de Covid-19, depistat la o școală din București

Un nou caz de infectare cu tulpina din Marea Britanie a noului coronavirus a fost confirmat, anunţă Ministerul Sănătăţii (MS), fiind vorba despre o femeie de 51 de ani, din Bucureşti.

Incidența cazurilor de Covid-19 în România. Un singur județ, în scenariul roșu
Incidența cazurilor de Covid-19 în România. Un singur județ, în scenariul roșu

Judeţul Timiş se menţine în zona roşie, miercuri înregistrând o incidenţă de 3,16 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, aproape de valoarea din ziua anterioară, când a avut 3,17 cazuri la mia de locuitori, a anunţat GGS.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.