Agresorul preotului înjunghiat în Canada ar fi român: „Se comporta ciudat”

preot, injughiat, canada,
Daily Mail

Principalul suspect în cazul atacului cu cuțitul asupra unui preot canadian ar fi un cetățean român care trăiește în Montreal, în vârstă de 26 de ani, potrivit presei locale.

 

Identificat drept Vlad Cristian Eremia, acesta a folosit un cuțit de bucătărie de 15 centimetri pentru a-l ataca pe preotul Claude Grou care ținea slujba de dimineață la o biserică din Montreal.

Slujba începuse de doar 10 minute când un bărbat înalt s-a ridicat de pe scaun, îndreptându-se spre altar, unde l-a atacat pe preot, scrie Journal de Montreal.

Pentru a-l opri, mai mulți credincioși au intervenit și l-au imobilizat pe agresor.

Citește și
preot, injughiat, canada,
Momentul în care un preot este înjunghiat în timpul slujbei. Atacul, transmis live
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„N-am văzut inițial cuțitul. M-am uitat direct la el și am încercat să stăm de vorbă. S-a calmat puțin”, a spus Claude Bergeron, unul dintre enoriașii care au intervenit pentru a-l salva pe preot.

La scurt timp, au apărut și mai mulți agenți de securitate, care l-au imobilizat până la venirea poliției.

„A fost un gest eroic. Nu le putem mulțumi îndeajuns celor care au intervenit”, a transmis un reprezentant religios, Celine Barbeau.

„Se comporta ciudat, dar nu a spus nimic”, a declarat un alt credincios.

Pentru moment, nu se cunosc motivele care l-au determinat pe agresor să îl atace pe preot, mai scrie sursa citată.

„Este gestul izolat al unui individ”, a subliniat un reprezentant al poliției din Montreal.

În 2017, el fusese cercetat într-un caz de hărțuire. Anterior, în 2016, a declarat faliment personal, având datorii de 16.000 de dolari.

Preotul a fost internat la spital, fiind în afara oricărui pericol.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Profesor de religie acuzat că ar fi bătut un elev:
Profesor de religie acuzat că ar fi bătut un elev: "L-a izbit cu capul de perete"

Incident grav într-o şcoală din Botoşani. Un elev de 11 ani a ajuns la spital cu răni la cap, iar mama acestuia da vina pe profesorul de religie.

Momentul în care un preot este înjunghiat în timpul slujbei. Atacul, transmis live
Momentul în care un preot este înjunghiat în timpul slujbei. Atacul, transmis live

Un preot din Montreal, Canada a fost înjunghiat de către un bărbat în timp ce ținea slujba de dimineață.

Preot înjunghiat în timpul slujbei în Canada. Atacul a fost filmat
Preot înjunghiat în timpul slujbei în Canada. Atacul a fost filmat

Un preot a fost înjughiat în urma unui atac produs vineri dimineața în timpul slujbei la o biserică din Montreal, Canada, relatează The Canadian Press.

Mărturia preotului român stabilit în Christchurch: ''Nu cred că oamenii o să îşi revină foarte repede
Mărturia preotului român stabilit în Christchurch: ''Nu cred că oamenii o să îşi revină foarte repede"

Preotul Dumitru Dan a povestit pentru Ştirile ProTV care este atmosfera din orașul Christchurch după atacul terorist, în urma căruia au murit 49 de oameni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.