Guvernul va acorda ajutor pentru persoanele afectate de măsurile împotriva Covid-19. Șomajul, asigurat până la 31 martie 2022

bani

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri, formele de sprijin care se vor acorda până la 31 martie 2022 pentru persoanele, care vor intra sub incidenţa măsurilor de interzicere/suspendare/limitare a activităţilor economice, scrie Agerpres.

Potrivit notei de fundamentare a actului normativ, pentru angajaţi se prevede suportarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj, până la 31 martie 2022, pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, (...) ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2, a unei indemnizaţii de care beneficiază salariaţii în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr. 318/2021.

"De această măsură beneficiază salariaţii angajatorilor care reduc sau întrerup temporar activitatea total sau parţial, ca urmare a implementării măsurilor pentru diminuarea impactului tipului de risc prevăzute de hotărârile Guvernului pentru prelungirea stării de alertă pe teritoriul României. Măsura se aplică şi salariaţilor angajatorilor a căror activitate a fost suspendată ca urmare a anchetei epidemiologice efectuate de direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, care nu beneficiază de concediu medical şi care nu primesc indemnizaţia de asigurări sociale aferentă", conform notei de fundamentare.

Totodată, se prevede suportarea din bugetul de stat a unei indemnizaţii de 75% din câştigul salarial mediu brut reglementat prin legea anuală a bugetului asigurărilor sociale de stat pentru: profesionişti, astfel cum sunt reglementaţi de articolul 3 alineat (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare ; persoanele fizice care obţin venituri din drepturile de autor şi drepturile conexe, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare.

De asemenea, se va acorda o indemnizaţie de 75% din drepturile în bani aferente contraprestaţiei activităţii sportive, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut pentru persoanele prevăzute la articolul 671 alineat (1) litera a) - c) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, dacă contractul de activitate sportivă a fost suspendat din iniţiativa structurii sportive.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În şedinţa de Guvern va fi aprobat şi un proiect de hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca - Oradea - Episcopia Bihor", lucrare de utilitate publică de interes naţional.

Printr-o altă hotărâre urmează să fi aprobat indicatorii obiectivului de investiţii ,"Amenajarea complexă a râului Jiu în vederea apărării împotriva inundaţiilor a municipiului Craiova".

Un alt proiect de hotărâre supus aprobării în Executiv vizează stabilirea zilelor lucrătoare pentru care se acordă zile libere, altele decât zilele de sărbătoare legală, pentru anul 2022, respectiv se propune ca ziua de 2 decembrie 2022 să fie declarată zi liberă, întrucât aceasta se situează între zilele nelucrătoare de sărbătoare legală şi perioadele de repaus săptămânal, conform legii.

Tot printr-o hotărâre va fi adoptată şi Strategia naţională pe termen mediu şi lung privind gestionarea în siguranţă a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive.

Pe agenda şedinţei se află şi o serie de proiecte de hotărâri privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi.

Guvernul va aproba, printr-un memorandum, negocierea şi semnarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000 de lei şi 10.000 de lei.

Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern
Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern

Este oficial. Creșterea salariului minim pe economie, de la 1 iulie, vine la pachet cu o sumă mai mare scutită de taxe. 300 de lei nu vor fi taxați, a decis Guvernul.  

Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”
Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”

Mișcare importantă pe piața financiară. Una dintre cele mai mari bănci a ajuns la un acord și va prelua un fond de pensii private. Intră astfel și pe acest segment.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.