Comisia de Prognoză anunță noi scumpiri. Suntem campionii Europei la inflație

×
Codul embed a fost copiat

Guvernul recunoaște că economia nu mai merge atât de bine, cum se aștepta inițial.

Comisia de Prognoză a modificat pentru prima dată estimările pe baza cărora Executivul și-a construit bugetul. Vor fi scumpiri în continuare, iar cursul de schimb nu mai coboară la nivelul de anul trecut, potrivit documentelor oficiale.

Schimbările au apărut marți, în ziua în care Comisia Europeană a anunțat că, la cum se vede acum economia României, Guvernul va crea un deficit de 3,5 la sută, față de trei, cât se estimase la București.

După ce Guvernul şi-a construit bugetul pe cifre foarte optimiste, prognoza de primăvară a venit cu noutăţi, în documentele oficiale. Inflaţia era în 2017 era de 1,3% şi în 2018 de 4,63% - cea mai mare de după criză. În iarnă, Comisia de Prognoză a estimat că preţurile se vor majoră cu doar 2,8%. Dar, a venit controversata Ordonanţa 114, pe finalul anului trecut şi preţurile au explodat din nou. Aşa că Guvernul a fost nevoie să îşi refacă cifrele, scumpirile generale pe tot anul vor fi, în medie de 3,4%.

Suntem campionii Europei în luna martie, am avut 4,2% inflaţie şi semnalele, departe de media Uniunii, aflată la 1,6% şi incomparabil mai rău decât în Portugalia, Grecia sau Irlanda, potrivit datelor Eurostat. Dacă ne uităm pe aceste cifre vedem că oamenii din ţările acestea îndatorate şi salvate de la dezastru cu mari sacrificii, stau acum mai bine ca noi - nu au scumpiri. Noi avem.

Citește și
amnistie fiscala, datorii, anaf
Comisia de Prognoză devine furnizor de informații despre firme "cu risc fiscal ridicat" pentru ANAF
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Revenim la prognoza oficială unde Guvernul şi-a modificat şi cursul de schimb leu-euro - linia aceasta din grafic este evoluţia lui reală, potrivit datelor BNR, iar aici era prognoza de iarnă a Guvernului - 4,67 de lei.

Între timp, Guvernul a dat cursul peste cap după Ordonanţa 114 din decembrie - susţin specialiştii şi a rectificat marți cursul mediu din acest an la 4,74 de lei - o creştere care în realitate e chiar mai mare.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Se anunță noi scumpiri pentru români. Cifrele anunțate de Comisia de Prognoză
Se anunță noi scumpiri pentru români. Cifrele anunțate de Comisia de Prognoză

Guvernul recunoaşte că economia nu mai merge atât de bine, cum se aştepta iniţial.

Comisia de Prognoză devine furnizor de informații despre firme
Comisia de Prognoză devine furnizor de informații despre firme "cu risc fiscal ridicat" pentru ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) au încheiat un acord de cooperare, potrivit unui document publicat pe site-ul Fiscului.

Prognoză: Prețurile și cursul vor exploda până la sfârșitul anului. Cât va costa 1 euro
Prognoză: Prețurile și cursul vor exploda până la sfârșitul anului. Cât va costa 1 euro

Comisia Naţională de Prognoză a revizuit în creştere la 3,2%, de la 2,6%, proiecţia privind inflaţia la sfârşitul acestui an.

Coincidenta stranie privind cresterea economica. Estimarile Comisiei de Prognoza s-au aliniat cifrelor din programul PSD
Coincidenta stranie privind cresterea economica. Estimarile Comisiei de Prognoza s-au aliniat cifrelor din programul PSD

Presedintele Comisiei Nationale de Prognoza a fost intrebat de cei din Comisia Buget Finante din Parlament de ce noua prognoza de crestere economica este atat de asemanatoare cu cea din programul PSD.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.