Analiză AFP: Consecinţele deprecierii monedei euro în raport cu dolarul

Euro
Shutterstock

Moneda euro a scăzut, vineri, sub nivelul de 1,01 dolari, cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani. Iată care sunt consecinţele concrete ale declinului valorii monedei unice europene.

Asupra inflaţiei şi puterii de cumpărare

Aproape jumătate din toate bunurile importate în zona euro sunt facturate în dolari, comparativ cu mai puţin de 40% în euro, arată Oficiul european de statistică, Eurostat.

De exemplu, petrolul şi gazele sunt plătite în mod tradiţional în dolari, iar preţul pentru aceste două materii prime a explodat în ultimele luni, ca o consecinţă a războiului din Ucraina, notează Agerpres, citând AFP.

Asta înseamnă că este nevoie de mai mulţi euro pentru plata unei cantităţi echivalente de bunuri în dolari.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Bunurile importate devin mai puţin competitive, concurează între ele şi deci devin mai scumpe, ceea ce alimentează inflaţia şi erodează puterea de cumpărare a gospodăriilor", susţine Isabelle Mejean, profesoară la Sciences Po.

Un efect specific al deprecierii euro în raport cu dolarul este că va "reduce turismul european în special spre SUA", a declarat economistul BNP Paribas, William De Vijlder.

Pentru că vizitatorii europeni trebuie să plătească mai mulţi euro pentru a cumpăra echivalentul în dolari, asta va împinge în sus costul călătoriei lor în SUA, dar la fel este şi cazul pentru ţările ale căror monede sunt legate de dolar, cum sunt Qatarul sau Iordania.

În contrast, vizitatorii în Europa din SUA, Qatar şi Iordania vor profita de pe urma cursului de schimb deoarece dolarii lor le vor permite să cumpere mai mult în zona euro comparativ cu situaţia de dinainte.

Asupra companiilor

Efectele scăderii valorii monedei euro variază în funcţie de cât de dependentă este compania de comerţul exterior şi de energie.

"Companiile care exportă în afara zonei euro profită de pe urma deprecierii euro pentru că preţurile lor devin mai competitive atunci când sunt convertite în dolari", spune Philippe Mutricy, director de cercetare la banca Bpifrance. "În schimb, companiile orientate spre importuri sunt dezavantajate", a arătat el.

În cazul artizanilor locali, care sunt dependenţi de materiile prime şi energie, dar care exportă puţin, un euro mai slab poate conduce la o veritabilă explozie a costurilor.

Cel mai mare câştigător de pe urma deprecierii monedei euro sunt companiile din industria manufacturieră care îşi exportă produsele în străinătate, precum cele din industria aerospaţială, automobile, produse de lux şi chimie.

În plus, marii jucători sunt "mai bine pregătiţi pentru a face faţă şocurilor" deoarece beneficiază de mecanisme de acoperire care le permite să atenueze fluctuaţiile cursului de schimb, subliniază Philippe Mutricy. "Ei cumpără valută în avans la cursuri de schimb avantajoase care le protejează de variaţiile de curs", spune Mutricy.

Asupra creşterii economice şi datoriei

Teoretic, deprecierea monedei euro face preţurile din afara zonei euro mai competitive şi deci stimulează exporturile de bunuri şi servicii europene în străinătate.

Însă efectul pozitiv poate fi contracarat de creşterea preţurilor la materiile prime, ca urmare a războiului din Ucraina, în special asupra ţărilor a căror economie este bazată pe exporturi, cum este Germania.

În ceea ce priveşte rambursarea datoriilor ţărilor europene, impactul este mai puţin evident.

Un ritm mai susţinut de creştere economică poate "facilita rambursarea datoriei", explică Isabelle Mejean, profesoară la Sciences Po. Însă numai cu condiţia ca pieţele financiare să considere obligaţiunile europene suficient de sigure, iar dobânzile să rămână scăzute.

Însă pentru ţările care au emis obligaţiuni în dolari, o depreciere a valorii euro în raport cu dolarul le majorează costul rambursării datoriilor.

Asupra băncilor centrale

Prin alimentarea inflaţiei, deprecierea monedei euro ar putea incita Banca Centrală Europeană (BCE) să majoreze mai rapid dobânzile. Instituţia se pregăteşte să majoreze costul creditului în luna iulie, pentru prima dată în ultimii 11 ani.

"Putem spune că BCE nu ar fi reacţionat la creşterea preţului materiilor prime, însă provocarea de a redobândi controlul asupra inflaţiei devine şi mai mare deoarece preţurile importurilor a crescut din cauza evoluţiilor cursului de schimb", subliniază William De Vijlder.

Banca Franţei estima la finele lunii mai că deprecierea euro ar putea complica eforturile BCE de a ţine sub control inflaţia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie
Amenzi uriașe pentru cei care nu încarcă facturile în sistemul național RO e-Factura, din 1 iunie

Nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional RO e-Factura se sancţionează conform Legii 296/2023, iar amenzile variază între 1.000 de lei şi 10.000 de lei.

Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern
Câți bani vor primi în mână angajații cu salariul minim, după noua majorare. Decizia luată de Guvern

Este oficial. Creșterea salariului minim pe economie, de la 1 iulie, vine la pachet cu o sumă mai mare scutită de taxe. 300 de lei nu vor fi taxați, a decis Guvernul.  

Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”
Ce se va întâmpla cu clienții BRD Pensii, după preluarea de către Banca Transilvania. „Vor fi notificați de administrator”

Mișcare importantă pe piața financiară. Una dintre cele mai mari bănci a ajuns la un acord și va prelua un fond de pensii private. Intră astfel și pe acest segment.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.