CSID. Care este riscul unei respirații preponderent orală la vârste mici

×
Codul embed a fost copiat

Ce face o respiraţie preponderent orală la vârste mici? Aşa cum se întâmplă în cazul celor care au amigdale prea mari, polipi exagerați ori alergii neținute sub control? În primul rând, oasele maxilare se dezvoltă anormal.

Apoi, efectele se văd chiar și la nivelul toracelui. Pentru că respirația pe gură îl deformează.

Manuela Rizescu, medic primar ORL: ”Plămânii nu se umplu complet la o respiraţie pe gură, nasul are alt tiraj şi toracele se deschide, cei care rerpirăm pe gură avem senzaţia că ne sufocăm ei au un torace aplatizat de mutle ori când îi văd mă uit şi la torace”.

Vegetaţiile adenoide - sau polipii - fac parte din sistemul imunitar. Dacă un copilaş se naşte cu aceste formaţiuni prea mari, nu va respira corect pe nas. Şi va începe să tragă aer pe gură. Aşa i se deformează toracele. Iar maxilarul inferior vine în faţă.

Copilul nu va muşca corect şi va avea nevoie de aparat ortodontic să corecteze muşcătura. Doar pentru că polipii prea mari, constituţional, nu sunt îndepărtaţi chirurgical la timp.

Citește și
Imunitate
CSID. Ce se întâmplă dacă nu ajungem la imunitatea de grup, adică 70% din populație vaccinată
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Manuela Rizescu, medic primar ORL: ”Operaţia de polipi se face între 3 şi 5 ani, cu cât înaintăm în vârstă cu atât obstrucţia nazală deformează şi închiderea gurii evităm să ajugnem după 6 ani„.

Odată îndepărtat obstacolul fizic, copilul va respira normal, pe nas.

La vârsta mică nu doar polipii sunt motiv de respiraţie orală. Ci şi alergiile.

Monica Schifirnet, medic primar alergolog: ”Sistemul imun are nevoie de o perioadă de a se sensibiliza la mediul respirator, dar şi alergeni alimentați. Depre alergenii repsortori persoana trebuie expusă 1-2 ani.

După 2 ani de obicei, apar reacţiile alergice care privesc nu doar nasul, ci tot arborele respirator. Copilul poate repira pe gură din cauza inflamaţiei alergice. Nu poate însă să se exprime şi cee ce se vede mai bine vor fi infecţiile respiratorii mai dese.

Alergia este o boală a întregului organim şi trebuie controlată cât mai rapid. Înainte ca cel mic, din cauza respiraţiei orale să aibă toracele aplatizat ori maxilarul modificat.

De asemenea, îşi poate pierde mirosul şi gustul.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
CSID. Cum putem proteja copiii de alergii. Mânuțe murdare sau un câine, cele mai bune variante
CSID. Cum putem proteja copiii de alergii. Mânuțe murdare sau un câine, cele mai bune variante

Mânuțe murdare, un cățel până când copilul împlinește un an și...departe de noxele din oraș. Iată trei direcții care definesc de minune protecția față de bolile alergice.

CSID. Ce se întâmplă dacă nu ajungem la imunitatea de grup, adică 70% din populație vaccinată
CSID. Ce se întâmplă dacă nu ajungem la imunitatea de grup, adică 70% din populație vaccinată

Peste 70% din populație vaccinată sau trecută prin boală. De la acest prag încolo putem discuta despre imunitatea de turmă - nu o vom atinge prea curând.

CSID. Intervențiile cu ghid chirurgical pentru implanturile de dinți, fără incizii și cu recuperare extrem de rapidă
CSID. Intervențiile cu ghid chirurgical pentru implanturile de dinți, fără incizii și cu recuperare extrem de rapidă

Intervenție chirurgicală în cavitatea orală, dar fără incizii. Fără fire. Aceasta este cea mai nouă abordare chirurgicală. Venim cu detalii, imediat, la Ce se întâmplă, doctore?.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.