L-au sechestrat 6 ore şi i-au ars organele intime. Motivul absurd pentru care l-au torturat pe băiat

agresor

Un copil de 15 ani din Marea Britanie a trăit clipe de groază din cauza unor adolescenţi. Tinerii l-au sechestrat pe băiat, l-au bătut şi torturat din simplul motiv că victima vărsase, din greşeală, un

pahar cu alcool.

Cei trei au fost arestaţi, după ce l-au ţinut 6 ore pe adolescent şi l-au torturat până când acesta a leşinat. Copilul de 15 ani a fost tăiat cu un cuţit, ars cu o ţigară în zona fetei, dar a fost ars şi în zona genitală cu o brichetă.

Iniţial, de frică să nu fie din nou agresat de cei trei, băiatul a spus poliţiei că a fost atacat de nişte necunoscuţi care voiau să îi fure rucsacul.

Într-un final, însă, tânărul le-a spus anchetatorilor cine erau agresorii. Aceştia au fost arestaţi şi condamnaţi la 4 ani de închisoare fiecare.

Citește și
agresiune sexuala
Doi minori de 13 ani, agresaţi sexual de un individ pe care l-au cunoscut pe internet. Ce le-a spus
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

"Atacul a fost extrem de brutal. Victima este traumatizată. Ceea ce a trăit cât timp a fost sechestrat este îngrozitor şi imposibil de descris în cuvinte", a spus unul dintre anchetatori.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Cazul agresorului sexual din Capitală. De ce au decis magistraţii să îl lase în libertate
Cazul agresorului sexual din Capitală. De ce au decis magistraţii să îl lase în libertate

Caz scandalos în Capitală. Un bărbat de 32 de ani a fost prins de poliţişti, după ce a agresat sexual pe stradă doi băieţi de 13 ani.

Doi minori de 13 ani, agresaţi sexual de un individ pe care l-au cunoscut pe internet. Ce le-a spus
Doi minori de 13 ani, agresaţi sexual de un individ pe care l-au cunoscut pe internet. Ce le-a spus

Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au reţinut , duminică, un bărbat de 32 ani acuzat că ar fi agresat sexual doi minori în vârstă de 13 ani.

Caporalul care ar fi agresat o minoră a fost în misiuni în Afganistan. Ce pedeapsă riscă
Caporalul care ar fi agresat o minoră a fost în misiuni în Afganistan. Ce pedeapsă riscă

Militarul acuzat că ar fi agresat sexual o fată de 13 ani a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, în urma deciziei unui judecător de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Militar.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Toată lumea spune că nu sunt bani, doar premierul Ciolacu e relaxat: ”Nu e niciun cataclism”. Cum arată bugetul
Toată lumea spune că nu sunt bani, doar premierul Ciolacu e relaxat: ”Nu e niciun cataclism”. Cum arată bugetul

Cu cheltuieli tot mai mari la buget, Ministerul de Finanțe avertizează într-un document oficial că Guvernul trebuie să facă rost urgent de bani pentru toate majorările oferite în acest an electoral.