Ford a anunțat noua mașină pe care o va produce la Craiova

Ford Puma

Modelul Ford Puma se va produce din acest an la fabrica din Craiova, unde în acest moment se fabrică SUV-ul de clasă mică Ford EcoSport şi motorul EcoBoost, a anunţat, miercuri, producătorul.

"Puma va intra în vânzare la finalul acestui an şi va fi produs în condiţii excepţionale de calitate şi profesionalism la uzina Ford din Craiova, în urma unei investiţii începute în anul 2008, care astăzi totalizează aproape 1,5 miliarde de euro", afirmă reprezentanţii Ford într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Puma se alătură unei game în expansiune de SUV-uri şi crossovere Ford la nivel european, aceasta incluzând Fiesta Active, Focus Active, EcoSport, Kuga, Edge şi noul Explorer Plug-in Hybrid.

"SUV-urile reprezintă acum mai mult de 20% din vehiculele comercializate de Ford în Europa. Vânzările de SUV-uri Ford au crescut în 2018 la nivel european cu peste 19 procente", mai spun reprezentanţii Ford.

În luna noiembrie 2018, Ford a demarat procedurile pentru angajarea a încă 1.700 de persoane, iar conducerea companiei s-a întâlnit cu primari din aproximativ 30 de localităţi din judeţul Dolj şi cu reprezentanţi ai Consiliului Judeţean cărora le-a prezentat oferta cu noilor locuri de muncă.

Citește și
Ford - Getty
Ford își schimbă radical strategia pentru Europa. Ce modele noi intră pe piața europeană
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Compania a solicitat sprijin pentru transmiterea informaţiei în localităţile situate pe o rază de până la 35 km de Craiova, anunţând că le va deconta angajaţilor şi o parte din cheltuielile de transport. Ford a devenit în 2018 cel mai mare angajator din judeţul Dolj, cu peste 4.400 de salariaţi.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Și Ford vrea autostrada promisă. Guvernul însă nu a terminat luptele cu liliecii
Și Ford vrea autostrada promisă. Guvernul însă nu a terminat luptele cu liliecii

Gigantul american Ford cere guvernului României să-şi respecte promisiunile.

Ford își schimbă radical strategia pentru Europa. Ce modele noi intră pe piața europeană
Ford își schimbă radical strategia pentru Europa. Ce modele noi intră pe piața europeană

Ford redirecţionează cheltuielile în Europa de la maşini la SUV-uri, crossover-uri şi vehicule comerciale, care sunt mai profitabile.

Ford dă lovitura la Craiova. Americanii dezvoltă în România primul astfel de proiect din Europa
Ford dă lovitura la Craiova. Americanii dezvoltă în România primul astfel de proiect din Europa

Ford România va deschide la Craiova, în parteneriat cu autorităţile locale, începând cu luna septembrie, primul incubator de proiecte inovative din Europa.

Mesaj dur al șefului Ford pentru Guvern. Când încep recrutările pentru cele 1.500 de joburi de la Craiova
Mesaj dur al șefului Ford pentru Guvern. Când încep recrutările pentru cele 1.500 de joburi de la Craiova

Ford a anunțat investiții majore la fabrica sa din România.

Recomandări
Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă
Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă

Clasa politică din România, „care ne-a adus pe primul loc în clasamentele de corupție ale Europei”, a furat în ultimii 34 de ani sume “înspăimântătoare”, cu care am fi putut construi 400 de spitale de top, 600 de școli și 1700 km de autostradă.

Rusia a început operațiunea de a „paraliza” livrările militare din Occident către Ucraina. Prima țință distrusă de Putin
Rusia a început operațiunea de a „paraliza” livrările militare din Occident către Ucraina. Prima țință distrusă de Putin

Rusia şi-a intensificat atacurile asupra reţelei feroviare ucrainene pentru a ”paraliza” aprovizionările militare cu material din Occident - în vederea unei noi ofensive -, declară vineri un oficial ucrainean de rang înalt în domeniul securităţii AFP.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.