„Nu cred deloc că președintele Xi își dorește o Rusie din nou măreață”. Expert în istoria rusă, după vizita de la Moscova

×
Codul embed a fost copiat

Strânși la Bruxelles pentru summitul de primăvară, șefii de stat și de guvern ai Uniunii Europene discută despre cum pot ajuta Ucraina să lanseze mai rapid o contra-ofensivă redutabilă și decisivă.

Pe de altă parte, în contextul în care rușii folosesc tancuri fabricate la sfârșitul anilor 40, Dmitri Medvedev anunță că Rusia intenţionează să producă 1.500 de tancuri în 2023. Și amenință Haga și Berlinul cu salve de rachete.

Responsabilul rus pentru ameninţările cu... apocalipsa a lansat o nouă tiradă împotriva Occidentului, într-un interviu acordat presei de la Moscova.

Dmitri Medvedev, șeful Consiliului de Securitate al Rusiei: „A dispărut amenințarea unui conflict nuclear? Nu, nici vorbă. De fapt, a crescut. În Ucraina ajung zilnic arme occidentale, iar asta aduce tot mai aproape apocalipsa nucleară.”

Noile amenințări ale lui Medvedev

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei are un nou pretext pentru asemenea declaraţii: mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internaţională împotriva lui Vladimir Putin. Mai întâi, Medvedev i-a avertizat pe judecătorii CPI că toți oamenii sunt „sub Dumnezeu și sub raza de acțiune a rachetelor". Apoi, a mers mai departe.

Citește și
tanc militari
Delir în presa rusă. Un analist militar „a băgat” deja România în război cu Rusia. Ce spune despre scopul Sea Shield 2023
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dmitri Medvedev, șeful Consiliului de Securitate al Rusiei: „Unii nătărăi și neghiobi, ca minstrul german al justiției, zic: „Dacă Putin pune piciorul pe teritoriul nostru, îl arestăm”. Și ăsta e un om al legii? Înțelege el ce spune? Evident, aşa ceva nu se va întâmpla niciodată, dar să presupunem, prin absurd, că se întâmplă, că șeful unui stat nuclear intră, să zicem, pe teritoriul Germaniei, și este arestat. Asta ar fi o declarație de război împotriva Federației Ruse. Caz în care toate rachete noastre ar zbura către Budenstag, cancelarie etc.”

O dezlănţuire de furie de înţeles, dacă ţinem seama de ultimele veşti de pe frontul din Ucraina. Institutul pentru Studiul Războiului vede semne că Rusia şi-a încetinit operaţiunile în Bahmut. Potrivit americanilor, forţele Moscovei au obţinut „progrese marginale" în unele zone, în timp ce în altele, Ucraina a lansat contraatacuri tactice.

Şi respectatul general ucrainean Oleksandr Sirski, care a comandat toamna trecută ofensiva-fulger din regiunea Harkov, observă că atacurile ruseşti din zona Bahmutului şi-au pierdut din suflu. De luni de zile, mercenarii Wagner duc greul în zonă, în pofida apelurilor repetate de a primi muniţii şi susţinerea trupelor regulate.

Aşa se face că, potrivit agenţiei americane Bloomberg, fondatorul grupării, Evgheni Prigojin, s-ar pregăti să încheie activitățile grupului paramilitar din Ucraina și „să se concentreze din nou asupra Africii".

Piloții ruși care au doborât drona au fost decorați

Între timp, la Moscova, cei doi piloți ruși, care au provocat prăbuşirea în Marea Neagră a unei drone americane, au fost decoraţi de ministrul rus al Apărării cu „Ordinul pentru curaj".

John Kirby, Consiliul Național de Securitate de la Casa Albă: „Nu cunosc nicio altă armată din lume care și-ar decora un pilot pentru că s-a lovit de o dronă. Cred că rușii se ghidează după o definiție a curajului cu totul diferită de a noastră. Nu am nici cea mai mică idee de ce (rușii) ar acorda un premiu pentru curaj unui pilot care, în cel mai bun caz, s-a dovedit un idiot.”

Pe de altă parte, mai marii de la Kremlin rumegă nervoşi rezultatele vizitei făcute de Xi Jinping la Moscova.

Profesorul Robert Service, expert în istoria rusă: „Nu cred deloc că președintele Xi își dorește o Rusie din nou măreață. El tocmai încearcă să clădească un nou Drum al Mătăsii de-a lungul fostelor state sovietice sudice, ceea ce intră în conflict cu interesele Rusiei Mari. Ce fac chinezii este să se folosească în relaţiile internaționale de acest lup sălbatic care e Rusia, ca să creeze probleme Alianței NATO și Americii, fără ca ei să ridice un deget.

Putin e acum la mâna chinezilor. Înainte de sosirea lui Xi, Putin a publicat un ditamai editorialul în presa chineză în care se declara deschis unei reglementări diplomatice a crizei ucrainene. Aș zice că avem semne că Beijingul îl împinge să găsească o ieșire din război.”

Cu atât mai sfidător este gestul făcut, probabil de un localnic curajos din Crimeea, care a înălţat un steag ucrainean pe un releu de transmisiuni din sudul Peninsulei anexate de Moscova în 2014.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Panică pe o șosea din România din cauza unui ucrainean care conducea în delir. De ce boală suferea șoferul
Panică pe o șosea din România din cauza unui ucrainean care conducea în delir. De ce boală suferea șoferul

Un bărbat de 51 de ani din Ucraina, suferind al unei boli degenerative care îi afectează capacitatea de conducere, a fost pe cale să producă mai multe accidente rutiere.  

Delir în presa rusă. Un analist militar „a băgat” deja România în război cu Rusia. Ce spune despre scopul Sea Shield 2023
Delir în presa rusă. Un analist militar „a băgat” deja România în război cu Rusia. Ce spune despre scopul Sea Shield 2023

Occidentul sprijină Ucraina nu doar prin furnizarea de arme și muniții, ci își consolidează prezența militară în apropierea granițelor Federației Ruse, este de părere expertul militar general-locotenent Iuri Netkachev.

Iohannis: Nu putem trece peste faptul că Rusia a încălcat toate normele internaţionale, a atacat un stat independent
Iohannis: Nu putem trece peste faptul că Rusia a încălcat toate normele internaţionale, a atacat un stat independent

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi la Bruxelles, că România sprijină Ucraina deoarece acesta este lucrul corect şi fiindcă nu se poate trece peste faptul că Rusia a încălcat toate normele internaţionale, prin atacare unui stat independent.

 

Volodimir Zelenski, la Bahmut: Ucraina
Volodimir Zelenski, la Bahmut: Ucraina "va răspunde tuturor atacurilor ruseşti"

Ucraina „va răspunde tuturor atacurilor ruseşti", a declarat miercuri seara preşedintele Volodimir Zelenski, după un atac rus cu drone în care au fost ucise cel puţin şapte persoane în regiunea Kiev şi un alt atac asupra unui imobil în Zaporojie.

Xi Jinping la Moscova, doar o „călătorie a prieteniei” și fără niciun progres pentru încheierea războiului din Ucraina
Xi Jinping la Moscova, doar o „călătorie a prieteniei” și fără niciun progres pentru încheierea războiului din Ucraina

Xi Jinping și Vladimir Putin visează la o nouă ordine mondială, după mai bine de 100 de ani. Beijingul a lăudat vizita președintelui Xi la Moscova drept o "călătorie a prieteniei, cooperării și păcii".

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.