Ziua Culturii Naționale, sărbătorită într-un mod inediat la Timișoara: piese de teatru în tramvai

×
Codul embed a fost copiat

Ziua Culturii Naționale a fost marcată și la Timișoara, dar în tramvai. Mai mulți tineri actori au urcat în diverse mijloace de transport în comun pentru o călătorie culturală.  

Au interpretat fragmente ale unor lucrări din literatura română, spre uimirea celor prezenți.

Unii și-au amintit de vremuri de mult apuse, alții spun că nu au mai văzut așa ceva.

"Poftim cultură, de Ziua Culturii Românească".

Teatru pe gratis. Asta le-au oferit mai mulți studenți la actorie din Timișoara persoanelor care au călătorit cu tramvaiul sau troleibuzul.

Citește și
Nicolae Ciuca
Premierul Ciucă: Ziua Culturii Naţionale ne reaminteşte cine suntem
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Actorii și-au pregătit din timp câteva poezii, dar mai mult a fost o improvizație. Timp de două ore au încercat să aducă zâmbetul pe buzele călătorilor și pentru asta au străbătut tot orașul. Au vrut ca anul acesta Ziua Culturii Naționale să fie sărbătorită într-un mod inedit.

"Ne aduce aminte de pe timpul lui Eminescu, de când eram noi tineri, cum era când eram noi elevi. Atunci nu se făcea pe tramvai".

Călătorii au rămas plăcut impresionați și au stat cu ochii ațintiți pe spectacol.

"Foarte frumos! Frumos și îndemnăm tinerii să facă așa ceva".

Și cei mai tineri s-au arătat încîntați, chiar dacă nu au mai văzut aşa ceva.

Toată lumea a rămas cu o amintire frumoasă

"Teatru în tramvai, nu. Doar jazz până acum, dar e fain și cu teatru".

De Ziua Culturii este sărbătorit și Mihai Eminescu, care s-a născut pe data de 15 ianuarie, iar tinerii actori au ales să interpreteze "Odă în metru antic".

Piesele de teatru interpretate sunt cunoscute, precum Nichita Stănescu sau Mihai Eminescu, însă unele sunt și necunoscute. Vorbim despre scriitori români care nu sunt atât de promovați.

La final toată lumea a rămas cu o amintire frumoasă.

Rareș Rusan, actor: "În general cred că a fost o impresie plăcută și mi se pare important să aducem cultura și în aceste spații mai neconvenționale".

Ziua Culturii Naționale are ca scop promovarea culturii și a artei române.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ziua Culturii Naționale, marcată printr-o serie de expoziții și evenimente culturale. Unde au putut intra gratis spectatorii
Ziua Culturii Naționale, marcată printr-o serie de expoziții și evenimente culturale. Unde au putut intra gratis spectatorii

Sâmbătă este Ziua Culturii Naționale, aleasă pe 15 ianuarie pentru a celebra și nașterea poetului Mihai Eminescu.

Premierul Ciucă: Ziua Culturii Naţionale ne reaminteşte cine suntem
Premierul Ciucă: Ziua Culturii Naţionale ne reaminteşte cine suntem

Personalitatea culturală românească este demnă de a sta fără complexe alături de marile culturi, iar identitatea naţională şi-a câştigat locul cuvenit în lume, afirmă premierul Nicolae Ciucă în mesajul transmis sâmbătă de Ziua Culturii Naţionale.

Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită vineri, când se împlinesc 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu
Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită vineri, când se împlinesc 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu

Ziua Culturii Naţionale este sărbătorită vineri, când se împlinesc 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.