VIDEO zguduitor cu ultimul atac al ISIS, soldat cu 10 morţi. Gruparea teroristă are un nou plan

×
Codul embed a fost copiat

Luptători ai Statului Islamic au ucis cel puțin 10 membri ai milițiilor irakiene, într-un atac coordonat vineri și sâmbătă, în apropierea orașului Samara, scrie The Guardian.

Potrivit sursei citate, noul atac reprezintă un semnal de alarmă că gruparea teroristă, care a controlat vaste regiuni din această țară, dar care a fost oprită din expansiunea sa de o coaliție internațională, plănuiește o revenire.

The Guardian notează că este vorba despre cel mai sângeros atac din ultima perioadă, când țara este afectată de pandemia de coronavirus, dar și de o criză economică adâncită.

Șase membri ai Forțelor de mobilizare personală (PMF), miliţie irakiană formată preponderent din şiiţi, au fost împușcați mortal, vineri, în satul Mekeeshfa, situat la 90 de kilometri de Baghdad, iar alți trei polițiști în urma exploziei unei bombe.

Un al zecelea polițist a fost împușcat în satul Tal al-Dahab.

Citește și
Preot surprins în timpul slujbei de un cutremur puternic
Reacția unui preot surprins de cutremur în timpul slujbei. Ce a făcut când altarul a început să se miște
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Irakul a anunțat victoria asupra grupării teroriste în decembrie 2017, după o campanie care a durat trei ani. La apogeul lor, teoriștii ISIS controlau o treime din teritoriul Irakului și Siriei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Imagini istorice, filmate cu drona. DN1, pustiu la sfârşitul week-end-ului de 1 mai
Imagini istorice, filmate cu drona. DN1, pustiu la sfârşitul week-end-ului de 1 mai

Probabil pentru prima dată, DN1 a fost pustiu anul acesta în zilele libere de la începutul lunii mai.

Reacția unui preot surprins de cutremur în timpul slujbei. Ce a făcut când altarul a început să se miște
Reacția unui preot surprins de cutremur în timpul slujbei. Ce a făcut când altarul a început să se miște

Un preot din Puerto Rico a fost surprins chiar în timpul slujbei de seismul cu magnitudinea de 5,5 care s-a produs, duminică dimineață, în sudul statului.

În plină pandemie, China redeschide una dintre cele mai renumite atracții turistice din lume
În plină pandemie, China redeschide una dintre cele mai renumite atracții turistice din lume

China, a doua mare economie a lumii, a fost prima țară lovită de pandemie.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.