Vasile Dîncu, la reuniunea miniştrilor Apărării din ţările membre ale NATO

Vasile Dincu
Agerpres

Ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, participă, miercuri, la Reuniunea extraordinară a miniştrilor Apărării din statele membre ale NATO, care se va desfăşura la Cartierul General NATO de la Bruxelles.

 

”Evenimentul, coordonat de Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, pe fondul războiului declanşat de Federaţia Rusă în Ucraina, reprezintă un reper important în planul pregătirii deciziilor pe palierul adaptării NATO la actualul context de securitate, în perspectiva Summit-ului de la Madrid din 29-30 iunie”, a transmis Ministerul Apărării, potrivit News.ro.

Potrivit sursei citate, agenda reuniunii se concentrează pe două mari teme.

Astfel, prima sesiune va fi dedicată situaţiei de securitate din Ucraina şi implicaţiilor acestui conflict asupra Alianţei şi a partenerilor din vecinătate. Această sesiune va avea invitaţi miniştrii apărării din Suedia, Finlanda, Georgia şi Ucraina şi va beneficia de prezenţa Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell.

A doua sesiune în format aliat prevede dezbateri aprofundate referitoare la adaptarea pe termen lung a posturii colective a NATO pentru a răspunde noilor realităţi de securitate de la graniţa Alianţei.

Citește și
zelenski
Zelenski: Trebuie să recunoaştem că Ucraina nu poate adera la NATO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În marja reuniunii, ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, va avea o întâlnire bilaterală cu omologul din Canada.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bogdan Aurescu reafirmă, la CNN, că România susţine ferm aspiraţiile europene ale Ucrainei
Bogdan Aurescu reafirmă, la CNN, că România susţine ferm aspiraţiile europene ale Ucrainei

România susţine ferm aderarea Ucrainei la UE şi la NATO, atunci când vor fi îndeplinite toate condiţiile, a declarat ministrul de Externe Bogdan Aurescu, într-un interviu la emisiunea Connecting the world with Becky Anderson de la CNN.

Zelenski: Trebuie să recunoaştem că Ucraina nu poate adera la NATO
Zelenski: Trebuie să recunoaştem că Ucraina nu poate adera la NATO

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marți, că trebuie "recunoscut" că Ucraina nu poate adera la NATO într-o videoconferinţă cu liderii ţărilor Joint Expeditionary Force, o coaliţie militară condusă de Marea Britanie.

Joe Biden va participa la summitul extraordinar al NATO de la Bruxelles, pe 24 martie
Joe Biden va participa la summitul extraordinar al NATO de la Bruxelles, pe 24 martie

Un summit extraordinar al NATO urmează să aibă loc la 24 martie, anunţă marţi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg. La summit va participa și președintele american Joe Biden, relatează AFP.

Şeful NATO se teme ca Rusia să nu foloseacă arme chimice într-o operaţiune „false flag” în Ucraina
Şeful NATO se teme ca Rusia să nu foloseacă arme chimice într-o operaţiune „false flag” în Ucraina

NATO a avertizat marţi Rusia să nu încerce să folosească arme chimice în Ucraina şi a anunţat că îşi întăreşte apărarea pe flancul estic prin sisteme anti-rachetă Patriot în Polonia şi Slovacia, potrivit secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.