Vasile Bănescu a explicat cum „ne apărăm de fake news”: „Citind cât mai mult posibil Evanghelia”

vasile banescu
Agerpres

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a postat pe contul său de Facebook un mesaj în care explică de ce și cum să ne apărăm de „sordidele fake news”.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei spune că fake news-urile sunt „orientate împotriva celor ce denunță lucid impostura” și a explicat cum le recunoaștem.

„Fake news ca minciuni construite programatic, deci pervers, sub inspirația demonului care bântuie subteranele manipulărilor (mediatice), sunt orientate exact împotriva celor ce denunță lucid impostura și trucarea realității în scop propagandistic, ușor decelabil în perioade critice.

Cum le recunoaștem ?

În primul rând după autorii lor, nu mulți, dar recidiviști, consacrați și asimilați natural în zona purulentă a strategiilor încă insuficient uzate ale populismului fără scrupule, ale naționalismului extremist, ale filetismului mândru că e românesc și că nu piere, ale misticismului plesnind de formalism și fast, ale antioccidentalismului turbat.

Citește și
Vasile Bănescu
Vasile Bănescu, reacție dură după publicarea cărții despre BOR: “Un păcat strigător la cerul logicii”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Apoi după conținutul care mizează incontinent pe aceleași idei previzibil tulburătoare pentru oamenii naivi, ușor impresionabili, incapabili de informare reală, blocați în registrul strâmt al unei vieți strivitoare, istovitoare, victime ușoare ale oricărui tip de manipulare.

Idei precum:

vaccinurile fac ravagii zilnice, ele sunt făcute din fetuși avortați, din copilași sadic sfârtecați, promovate de așa-ziși oameni de știință de la Oxford, dar nu și din Voluntari sau alte mari centre universitare autohtone populate de spirite medicale gigantice, ignorate obraznic de lumea științifică mondială; solzii provocați de vaccinare și profețiți clar de mari „duhovnici” ne-au crescut, dar sub forme perfide, irecognoscibile; cărțile de identitate și pașapoartele biometrice acceptate și purtate cu inconștiență lucrează subtil asupra noastră; 5 G-ul ne paralizează mental, chiar el, nu site-urile obscene de propagandă pro-criminală și antieuropeană unde scriu și vorbesc agramat coroii presei lui Koroviev; Biserica stă pe un butoi de pulbere care are plasată în el, chiar din interior, o bombă cu ceas; România, subminată exclusiv din exterior, e sclava Europei care ne caută pe fiecare în parte prin misterioși comisionari să ne convingă că făina de greieri e ceva de nerefuzat; banii lichizi vor dispărea curând (pentru foarte mulți au dispărut deja) și asta e doar o infimă parte din planurile secrete ale Antihristului angajat deja la Banca Mondială și intens preocupat de rezistența spirituală din zona de curbură a Carpaților; în fine, salvarea tuturor, chiar și a celor ce nu o doresc, vine doar la pachet cu „lumina (pravoslavnică) de la Răsărit”, cântată cândva de sadovenieni scriitori prostituați patriotic sub comunism”, susține Vasile Bănescu.

În continuare acesta a scris despre cum ne apărăm de fake news.

„Necitindu-le, după ce le-am recunoscut; aducându-ne aminte că haznalele de orice fel conțin și multă beznă, citind cât mai mult posibil Evanghelia și autori majori, moderați, conservatori (începând cu Seneca și Marcus Aurelius), evitând după puteri televizorul, ascultându-i mai atent pe oamenii care apar rar în spațiul public și ignorându-i total pe cei ce nu se mai dau duși din el, cultivând prudența, cumpătarea, atenția.

„Ochii de văzut” și „urechile de auzit” despre care vorbește profetic Hristos sunt mai de folos azi decât oricând”, a mai scris purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, despre greva din Educație: „Reacția profesorilor a fost spre salvarea tuturor”
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, despre greva din Educație: „Reacția profesorilor a fost spre salvarea tuturor”

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a spus referitor la greva generală din Educație care tocmai s-a încheiat, că reacția profesorilor din ultimele săptămâni „a fost spre salvarea tuturor”.  

Vasile Bănescu, reacție dură după publicarea cărții despre BOR: “Un păcat strigător la cerul logicii”
Vasile Bănescu, reacție dură după publicarea cărții despre BOR: “Un păcat strigător la cerul logicii”

Cartea despre istoria Bisericii Ortodoxe Române, scrisă de istoricul austriac Oliver Jens Schmitt este o "absurdă generalizare", construită de un "procuror" al cărui scop "este condamnarea, nu elucidarea" istoriei Bisericii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.