Un bărbat din Galați a fost informat prin SMS că are Covid-19, deși nu și-a făcut testul

×
Codul embed a fost copiat

Culmea testului Covid-19 vine de la Galați, unde un bărbat a fost anunțat prin SMS că este infectat cu SARS-COV2, deși nu făcuse niciodată testul.

Omul a mers la o clinică particulară pentru un set de analize medicale obișnuite, fără legătură cu noul coronavirus. După câteva ore însă, a primit pe telefon un mesaj, potrivit căruia are Covid-19, trebuie să stea în casă și să sune la 112 dacă se simte rău.

Bărbatul a mers dimineaţa la clinica particulară, conform trimiterii de la medicul de familie. Nici vorbă de COVID-19, pentru că pacientul are nevoie de alte analize pentru o cu totul altă afecţiune. Aproape de miezul nopţii, însă, a primit un SMS care i-a dat viaţa peste cap.

Răzvan Postolache, pacient: "Mi se comunica că am ieşit pozitiv – testul meu este, care test, nu ştiu, ca eu nu am niciun test COVID – că am ieşit pozitiv şi mi se recomandă să stau în casă şi, dacă mă simt mai rău, să contactez medicul de familie."

Şocat, bărbatul a cerut explicaţii, pentru că nu făcuse niciodată testul pentru SARS-COV-2. Aşa a aflat că toate unităţile medicale, de stat sau particulare, introduc rezultatele testelor pentru COVID-19 în aceeaşi platformă, care îi anunţă automat pe pacienţi prin SMS. Cu toate acestea, nici cei de la DSP Galaţi nu îşi explică de ce a primit pacientul respectivul mesaj.

Citește și
Italia
Italia intră în carantină de joi. Până când ar putea fi aplicate restricțiile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Liliana Iordăchescu, purtător de cuvânt DSP Galaţi: "Persoana în cauză a fost căutată în platforma Coronoforms – şi la înregistrările cu persoane cu test pozitiv, şi la persoanele cu test negativ. Dumnealui nu figurează nicăieri. Ori cineva s-a folosit de numărul de telefon al dumnealui, ori, la laboratorul unde dumnealui şi-a făcut analize, dintr-o greşeală, i-a fost notat numărul de telefon pe un alt formular."

Răzvan Postolache, pacient: "Au negat că ei au trimis al doilea SMS, au spus că nu le aparţine, dar e foarte ciudat că... de fapt de unde ştie cine a trimis SMS-ul, oricine ar fi, că eu, pe data de 2 noiembrie, m-am dus să îmi fac analize."

Acest scenariu lasă loc însă şi altor interpretări: dacă mesajul cu rezultatul pozitiv îi era adresat altei persoane, înseamnă că altcineva, care are COVID-19, stă liniştit, fără să ştie că este bolnav.

Reprezentanţii clinicii particulare ne-au transmis un punct de vedere prin care au explicat că au demarat o serie de investigații, dar până acum nu au fost identificate "indicii legate de un posibil incident de securitate."

Acelaşi comunicat precizează că trimiterea unor astfel de mesaje către pacienţi nu face parte din practicile clinicii medicale.

Cazul bărbatului găsit pozitiv fără să fi făcut testul COVID vine la câteva zile după o altă încurcătură, apărută tot la Galaţi. Atunci, un bărbat a aflat printr-un mesaj de la DSP că e pozitiv, la doar câteva ore după ce testul COVID pe care îl făcuse a demonstrat exact contrariul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a fost confirmat cu Covid-19
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a fost confirmat cu Covid-19

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a fost infectat cu noul coronavirus.

Italia intră în carantină de joi. Până când ar putea fi aplicate restricțiile
Italia intră în carantină de joi. Până când ar putea fi aplicate restricțiile

Premierul Italiei a semnat un decret care instituie carantina pe întreg teritoriul începând de joi.

China va importa bunuri de 22 de trilioane de dolari. Este singura economie majoră care va avea creștere în pandemie
China va importa bunuri de 22 de trilioane de dolari. Este singura economie majoră care va avea creștere în pandemie

China va importa bunuri în valoare de peste 22.000 miliarde de dolari în următorul deceniu, iar ţara va accelera deschiderea sa, în pofida pandemiei de coronavirus (COVID-19), a afirmat miercuri preşedintele Xi Jinping.

Șeful pompierilor din județul Constanța, infectat cu Sars-Cov-2, a murit în spital. Situația la zi în țară
Șeful pompierilor din județul Constanța, infectat cu Sars-Cov-2, a murit în spital. Situația la zi în țară

Criza sanitară capătă accente sinistre. Miercuri au fost doborâte trei recorduri menite să dea fiori. Au fost raportate 8.651 de noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus - cele mai multe, în 24 de ore, de la începutul pandemiei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.