TAROM are un nou director general interimar. Cine este Valentin Gvinda

avion Tarom pe aeroport
iStock

Compania Națională de Transport Aerian TAROM are un nou director general interimar, după ce Consiliul de Administrație a decis să o revoce din funcție pe Mădălina Mezei, numită în această funcție pe 19 iunie 2019.

Noul director general al TAROM este pilotul Valentin Gvinda, care mai ocupă și funcția de examinator și manager de flotă în cadrul companiei, informează site-ul boardingpass.ro.

Potrivit sursei citate, decizia revocării din funcție a Mădălinei Mezei, angajată în cadrul companiei de 20 de ani, a fost luată de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care îi reproșează acesteia că nu a implementat proiectul de restructurare a companiei, care presupune reducerea numărului de angajați.

Valentin Gvinda este a patra persoană numită la conducerea Tarom, după Werner Wilhelm Wolff (până în 20 martie 2019), Florin Susanu și Maresi Caravan (între martie și iunie 2019) și Mădălina Mezei (din 19 iunie 2019).

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mezei, revocată din funcție la numai câteva zile după ce i s-a prelungit mandatul

 

Mădălina Mezei a fost revocată din postul de director general, la numai câteva zile după ce i se prelungise mandatul cu două luni, potrivit informaţiilor obţinute de News.ro.

Ea a scris pe contul său de Facebook că este fericită că nu a afectat viitorul companiei prin decizii iresponsabile şi afirmă că speră ca echipa Tarom "să scoată compania din turbulenţă".

"Aşa cum am declarat la preluarea mandatului, cred cu tarie în viitorul Tarom şi în angajaţii companiei. Avem oameni minunaţi, verticali şi pregătiţi să continue drumul indiferent de vreme. Misiunea Tarom este de a se ridica mereu deasupra norilor. Numai în echipă, Tarom va triumfa. Despre mine personal pot spune că am încercat un exerciţiu de transparenţă şi onestitate şi am îndrăznit să cred în viitor. La final de mandat sunt fericită că nu am afectat viitorul companiei prin decizii iresponsabile şi sper ca echipa Tarom să scoată compania din turbulenţă. Am promis că voi reda demnitatea tuturor categoriilor profesionale, şi voi continua acest deziderat. Valorile umane, responsabilitatea şi perseverenţa îmi lumineaza drumul şi îmi definesc caracterul. Mi-am impus să nu mă schimb, am dorit doar să schimb în bine şi să las Tarom generaţiei viitoare. Cred în voi, cred în mine, cred în Tarom, iubesc Tarom! Uniţi vom merge mai departe", a scris Mădălina Mezei pe Facebook.

Între august 2006 şi iulie 2007 a fost manager de rută pe zona America şi Orient al Tarom, la sediul central, iar între noiembrie 2001 şi iulie 2006 a fost Station Manager Bruxelles, tot pentru Tarom.

În perioada 1997 - 2001 a lucrat ca economist al companiei.

Mezei a absolvit Academia de Studii Economice şi are un Master în Management European, Marketing, Strategie, Finanţe la ULB -Solvay Business School, Bruxelles, Belgia.

Tarom a transportat în 2018 circa 2,9 milioane de pasageri, cei mai mulţi pasageri din ultimul deceniu.

În anul 2018, Tarom a avut pierderi de 182,8 milioane lei. Societatea are aproape 2.000 de angajaţi.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.