Străzile României sunt pline de maşini periculoase. Jumătate dintre vehiculele verificate în trafic au avut nereguli grave

×
Codul embed a fost copiat

Străzile României sunt pline de maşini periculoase, inclusiv pentru cei care le conduc.

Un raport al Registrului Auto arată că aproape jumătate dintre vehiculele verificate de inspectori în trafic au avut nereguli grave astfel încât puteau să provoace în orice moment un accident.

De vină sunt reparațiile de mântuială, făcute în service-uri neautorizate, sau chiar de către proprietari.

Din cele peste 37 de mii de mașini verificate de inspectorii Registrului Auto Român în primele 6 luni ale anului, aproape jumătate aveau grave probleme tehnice.

Inconștiența unor șoferi este fără limite, dacă ne gândim că peste 2 mii dintre mașinile controlate de inspectorii RAR aveau probleme la sistemul de frânare. Iar alte 10 mii aveau deficiențe majore la sistemul de semnalizare.'

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

24% erau şi surse majore de poluare, iar 1100 aveau ITP-ul fals, expirat sau anulat. Cele mai multe vehicule nu sunt reparate corespunzător.

Claudiu Mija, şef departament ITP-RAR: „RAR a încadrat 6,65% dintre vehiculele verificate în trafic ca reprezentând pericol iminent la accident, deoarece în cadrul acestora au fost identificate deficiențe la sistemul de frânare, la sistemul de direcție, la punți și fuzete”.

Cifrele sunt cu atât mai alarmante în București, unde 80% dintre maşinile oprite pentru control reprezentau un pericol. Dintre acestea, 600 erau intr-o stare atât de proastă încât puteau provoca oricând un accident.

Dan Barbu, Președintele Patronatului Operatorilor de Service Auto: „Clienții evită să ajungă cu ele la service, ajung doar atunci când mașina nu mai funcționează sau când nu se mai poate deplasa cu ea din 50 de mașini constatate într-un service, una singură s-a reparat în service, restul de 49 de mașini au încasat regie proprie și în situația în care un păgubit încasează regie proprie, proporția este aproape de 100% că acela nu mai ajunge cu ea în sevice s-o repare, o repară prin curte pe la nea cutare”.

Autorităţile au retras 11 mii de certificate de înmatriculare și au dat 13 mii de sancțiuni.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.