Salariații care vor avea parte de o zi liberă în plus. Iohannis a semnat decretul

Calendar
Shutterstock

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea privind statutul personalului feroviar, potrivit căreia angajații din sectorul feroviar vor beneficia de o zi liberă suplimentar față de restul salariaților din România.

Astfel, după cum este prevăzut în propunerea legislativă, data de 16 februarie devine zi de sărbătoare legală pentru salariații de la căile ferate. "Ziua Feroviarilor, sărbătorită anual la data de 16 februarie, se declară zi de sărbătoare legală pentru personalul feroviar, prin derogare de la prevederile art.139 alin.(1) din Codul muncii (articolul care stabilește lista liberelor legale din an - n. red.)", se precizează în actul normativ.

Legea cuprinde prevederi referitoare la: raporturile de muncă ce se stabilesc între unitatea cu specific feroviar şi personalul feroviar angajat în cadrul acesteia, inclusiv drepturile, obligaţiile şi răspunderile acestora; formarea iniţială şi continuă a personalului feroviar; condiţiile specifice şi modalităţile de ocupare a funcţiilor, precum şi condiţiile specifice şi modalităţile de eliberare din aceste funcţii, de încetare a activităţii şi de pensionare a personalului feroviar; criteriile de acordare a distincţiilor.

"Autoritatea de stat în domeniul transporturilor feroviare sau cu metroul este Ministerul Transporturilor, Infrastructurii
şi Comunicaţiilor care răspunde, potrivit legii, de realizarea în mod unitar şi nediscriminatoriu a programului de dezvoltare a transportului feroviar sau cu metroul, precum şi de monitorizarea de specialitate în domeniul său de activitate", se arată în lege.

Potrivit actului normativ, personalul feroviar se poate pensiona, la cerere, dacă îndeplineşte condiţiile privind stagiul minim de cotizare şi vârsta standard de pensionare prevăzute de Legea nr. 263/2010.

Citește și
Klaus Iohannis
Atac dur al lui Iohannis la adresa PSD în ziua moțiunii: "PSD e fundamental corupt de dorința de putere"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Personalul feroviar, care a realizat stagiul complet de cotizare, potrivit legii, din care cel puţin 30 de ani în activităţile prevăzute la art. 35, are dreptul la reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 ani fără aplicarea procentului de diminuare a cuantumului pensiei stabilit de lege", mai spune legea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Klaus Iohannis: „În absenţa unui vaccin, virusul are o singură barieră - grija fiecăruia”
Klaus Iohannis: „În absenţa unui vaccin, virusul are o singură barieră - grija fiecăruia”

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut miercuri un nou apel la responsabilitate în contextul pandemiei de COVID-19 şi a numărului ridicat de infectări şi de persoane aflate la ATI. 

Atac dur al lui Iohannis la adresa PSD în ziua moțiunii:
Atac dur al lui Iohannis la adresa PSD în ziua moțiunii: "PSD e fundamental corupt de dorința de putere"

Președintele Klaus Iohannis susține, într-un comunicat dat publicității luni, că PSD vrea să arunce țara în haos pentru a pune mâna pe putere cu orice preț, în cea mai dificilă perioadă pentru România.

Mesajul lui Iohannis de Ziua Limbii Române. Pe cine remarcă șeful statului: ”Misiunea lor este grea”
Mesajul lui Iohannis de Ziua Limbii Române. Pe cine remarcă șeful statului: ”Misiunea lor este grea”

Preşedintele Klaus Iohannis remarcă, în mesajul transmis, luni, de Ziua Limbii Române, efortul profesorilor din afara ţării care "transmit noilor generaţii rădăcinile moştenite din trecut şi îi ajută să se definească cultural şi spiritual".

Conducerea Poliției Române: ”Am cerut devansarea funeraliilor lui Emi Pian”. Întâlnirea cu interlopii, lângă o biserică
Conducerea Poliției Române: ”Am cerut devansarea funeraliilor lui Emi Pian”. Întâlnirea cu interlopii, lângă o biserică

După aproape trei săptămâni de speculații, tratate cu tăcere de Poliția Română, oficialii au admis: șeful IGPR s-a întâlnit cu unul dintre interlopii din clanul Duduianu ca să devanseze înmormântarea liderului Emi Pian.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.