România riscă să piardă până la un sfert din fondurile europene dacă "derapează" deficitul bugetar. Ce s-ar putea scumpi

×
Codul embed a fost copiat

România riscă să piardă până la un sfert din fondurile europene de coeziune dacă nu ia măsuri pentru reducerea deficitului bugetar (diferența dintre cheltuielile și veniturile bugetare).  

Asta ar însemna o pierdere de peste șapte miliarde de euro.

Potrivit unor surse guvernamentale, atenționarea vine de la Comisia Europeană, care a trimis o recomandare autorităților de la Bucuresti, după ce România a înregistrat un deficit de 2,3% din PIB în primele cinci luni în condițiile în care deficitul asumat prin legea bugetului de stat pentru anul în curs este de 4,4% din PIB.

Asta înseamnă mai bine de jumătate din cât și-ar permite țara noastră pe tot anul. Liderii coaliției au discutat deja niste variante, prin care să aducă mai mulți bani la buget, printre care reduceri de facilități fiscale și modificări la taxele pe alcool și tutun.

Ca să nu pierdem fonduri europene, Romania trebuie să scadă deficitul bugetar sub 3% până la sfârșitul lui 2024, până atunci fiind monitorizată prin mecanismul european al deficitului excesiv.

Citește și
Uniunea Europeana
CE recomandă României să pună capăt deficitului bugetar excesiv până în 2024 şi să reducă ajutoarele pentru energie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ministrul de Finanțe, îngrijorat: ”După cinci luni avem 2,33% deficit bugetar, 37 de miliarde de lei, nu este de joacă!”
Ministrul de Finanțe, îngrijorat: ”După cinci luni avem 2,33% deficit bugetar, 37 de miliarde de lei, nu este de joacă!”

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, s-a arătat îngrijorat, joi, de nivelul la care a ajuns deficitul bugetar al României - 2,33 %, adică 37 de miliarde de lei - după 5 luni de ”restricție bugetară”.

CE recomandă României să pună capăt deficitului bugetar excesiv până în 2024 şi să reducă ajutoarele pentru energie
CE recomandă României să pună capăt deficitului bugetar excesiv până în 2024 şi să reducă ajutoarele pentru energie

Comisia Europeană recomandă României să urmărească aplicarea unor politici fiscale în conformitate cu Recomandarea Consiliului din 18 iunie 2021, cu scopul de a pune capăt situaţiei de deficit bugetar excesiv din România până în 2024.

Preşedintele Consiliului Fiscal: Este probabil ca 2022 să consemneze un deficit bugetar în jur de 6% din PIB
Preşedintele Consiliului Fiscal: Este probabil ca 2022 să consemneze un deficit bugetar în jur de 6% din PIB

Surpriza inflaţiei înalte ajută execuţii bugetare în Europa şi în alte ţări din lume, în România veniturile nominale ale bugetului public au crescut cu aproape 20% în primele 9 luni ale anului, susţine preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.