Reacția avocatului lui Dumitru Buzatu, după ce a aflat că președintele CJ Vaslui își va petrece următoarea lună în arest

×
Codul embed a fost copiat

Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată sâmbătă seară de magistrații de la Tribunalul Vaslui.

Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant vineri, în timp ce lua peste 1 milion de lei mită în contul unui contract de reabilitare a drumurilor din județ.

Grăbiți să se disocieze de acest uriaș scandal de corupție, social-democraţii l-au exclus din partid.

Fosta nevastă a lui Buzatu, senatoarea Gabriela Crețu, a fost suspendată din PSD, iar fiul lor și-a dat demisia din funcția de secretar de stat.

Dumitru Buzatu a ieșit cu capul în pământ din sediul Tribunalului din Vaslui, după ce judecătorii au decis arestarea lui pentru 30 de zile. Avocatul său a spus că va contesta decizia.

Citește și
Dumitru Buzatu
Dumitru Buzatu, acuzat că făcea presiuni asupra subalternilor săi care se ocupau de derularea proiectelor cu fonduri europene
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reporter: Ce a spus clientul dvs, cum s-a apărat?!

Daniel Atasiei, avocatul lui Dumitru Buzatu: „Nu vă pot face declarații cu privire la apărările din dosar. Puteți comenta în vreun fel decizia instanței?! Nu comentez. Ne judecăm în contestație la Curtea de Apel Iași. Vom vedea soluția.”

Ovidiu Oanță, corespondent PROTV: „Până la flagrantul-delict, Dumitru Buzatu a fost interceptat fără încetare vreme de câteva luni, iar procurorii DNA au pus mâna pe convorbiri telefonice în care președintele CJ Vaslui ar fi făcut presiuni asupra funcționarilor publici pentru ca firma care reabilita drumurile din județ să-și primească în sfârșit banii meritați, deși, spun anchetatorii, aceste demersuri nu intrau în atribuțiile lui oficiale.”

Momentul în care Dumitru Buzatu ar fi primit mita a fost surprins audio și video. Președintele Consiliului Județean Vaslui și omul de afaceri căruia i-ar fi pretins șpaga se apropie de mașinile lor, parcate una lângă cealaltă, iar politicianul deschide portbagajul și așteaptă. Câteva secunde mai târziu, primește o geantă din piele pe care o aşează în autoturism, lângă lucrurile personale.

Sărut mâna, ....! Încă o dată îți mulțumesc că eram pe drojdie”, spune Buzatu.

Potrivit referatului procurorilor, Dumitru Buzatu i-ar fi mulțumit omului de afaceri pentru geanta cu bani, cu replica: „- Sărut mâna, ....! Încă o dată îți mulțumesc că eram pe drojdie!”. După ce închide portbagajul, Buzatu și cel care tocmai i-ar fi dat un 1,25 milioane de lei se întorc la masă.

Ovidiu Oanță, corespondent PROTV: „În momentul în care anchetatorii au găsit în portbagajul mașinii sale geanta în care se aflau 2.500 de bancnote a câte 500 de lei fiecare. Dumitru Buzatu nu a negat nici măcar o secundă că ar fi banii săi, ba chiar le-a spus anchetatorilor foarte senin că sunt economiile sale.”

Seriile bancnotelor erau notate de procurori. Conform anchetei, mita era pretinsă astfel încât contractul cu fonduri europene de reabilitare şi modernizare a unor drumuri din Vaslui să se deruleze "în condiţii bune", iar factura de 2,5 milioane de euro să fie în final plătită.

Ce spunea Buzatu despre sărăcia din Vaslui

Acum patru ani, echipa „România, te iubesc!” a ajuns la Consiliul Județean din Vaslui, și l-a întrebat pe Dumitru Buzatu inclusiv despre starea lucrărilor la drumurile din judeţ. Acesta s-a cam enervat.

Dumitru Buzatu: „Să ne înţelegem odată: nu poate nimeni să facă drumuri asfaltate cu bagheta magică”.

Reporter: Într-un an putea şantierul să dea...

Dumitru Buzatu: „Eu ştiu că dvs nu ştiţi nimic, şi eu ştiu, şi atunci nu putem discuta."

Reacția la PSD la problemele lui Buzatu cu legea a venit rapid. Sâmbătă dimineață, președintele partidului a convocat Biroul Politic Național. Buzatu a fost exclus, iar fosta sa nevastă - Gabriela Crețu - suspendată.

Marcel Ciolacu, preşedinte PSD: „Am luat trei decizii, excluderea domnului Dumitru Buzatu din Partidul Social Democrat, numirea ca și președinte interimar al organizației PSD Vaslui pe Dragoș Benea. Am luat act de demisia din funcția de secretar de stat a domnului Buzatu Tudor. Orice act de corupție afectează imaginea oricărui partid."

Flagrantul a făcut și o victimă colaterală. Procurorii au reținut și un expert angajat de Consiliul Județean Vaslui, pe care l-au acuzat de luare de mită și trafic de influență. Suspectul i-ar fi cerut la rândul său șpagă, peste 700.000 de lei, omului de afaceri care l-a mituit pe Buzatu. În schimb, ar fi promis o expertiză avantajoasă firmei care a reabilitat drumurile, deși s-ar fi bazat pe date false.  

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dumitru Buzatu, interceptat când lua mită: „Sărut mâna, Emil! Încă o dată îţi mulţumesc că eram pe drojdie!”
Dumitru Buzatu, interceptat când lua mită: „Sărut mâna, Emil! Încă o dată îţi mulţumesc că eram pe drojdie!”

Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost interceptat în timp ce primea o geantă de la omul de afaceri Emil Savin, în care se afla suma de 1.250.000 lei.  

Dumitru Buzatu, acuzat că făcea presiuni asupra subalternilor săi care se ocupau de derularea proiectelor cu fonduri europene
Dumitru Buzatu, acuzat că făcea presiuni asupra subalternilor săi care se ocupau de derularea proiectelor cu fonduri europene

Dumitru Buzatu făcea presiuni asupra subalternilor săi care se ocupau de derularea unor proiecte finanţate din fonduri europene pentru ca unele sume de bani să fie decontate către firmele care aveau contracte, în funcţie de propriile interese.

Filmul ridicării lui Dumitru Buzatu: de la servieta cu bani din portbagaj, până la ieșirea în cătușe
Filmul ridicării lui Dumitru Buzatu: de la servieta cu bani din portbagaj, până la ieșirea în cătușe

Baronul PSD de Vaslui a fost încătuşat, şi procurorii cer arestarea sa. Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant în timp ce lua peste un milion de lei mită, în contul unui contract de reabilitare a drumurilor din județ.

Dumitru Buzatu a ajuns la Tribunalul Vaslui. Preşedintele Consiliului Judeţean află dacă va fi arestat preventiv
Dumitru Buzatu a ajuns la Tribunalul Vaslui. Preşedintele Consiliului Judeţean află dacă va fi arestat preventiv

Dumitru Buzatu a ajuns, sâmbătă, la Tribunalul Vaslui, în faţa magistraţilor care vor decide dacă va fi arestat preventiv.

 

 

Prefectul judeţului Vaslui anunță că îl va suspenda pe Dumitru Buzatu din funcția de președinte al CJ Vaslui
Prefectul judeţului Vaslui anunță că îl va suspenda pe Dumitru Buzatu din funcția de președinte al CJ Vaslui

Prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, va emite, la începutul săptămânii viitoare, ordinul de suspendare a lui Dumitru Buzatu din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, dacă vor fi îndeplinite condiţiile.

 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.