Iliescu și apropiații săi ar fi planificat să-l dea jos pe Ceaușescu încă din 1968

×
Codul embed a fost copiat

Apar elemente noi în dosarul Revoluției, în care au fost trimiși în judecată fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul vice-prim-ministru, Gelu Voican Voiculescu, și fostul șef al Aviației Militare, generalul Iosif Rus.

Aceștia, împreună cu grupul format în jurul lor în decembrie '89 au acționat abil, pentru a prelua puterea, și au înțeles rolul televiziunii și radioului public, spun procurorii militari.

Cătălin Radu Tănase, Știrile ProTV:Rechizitoriul Parchetului General, adică toate acele documente de anchetă pe care procurorii le vor pune în fața judecătorilor, cei care vor decide adevărul și îi vor pedepsi pe vinovații în dosarul Revoluției din decembrie 1989 aduc în fața noastră, a românilor, adevăruri dureroase.

Anchetatorii au stabilit că imediat după anul 1968 când rușii au înăbușit în sânge Primăvara de la Praga, acea răscoală din fosta Cehoslovacie, imediat, în jurul lui Ion Iliescu s-a format un grup pregătit să îl dea jos pe Nicolae Ceaușescu. Era format atât din civili, cum era Ion Iliescu, dar și din ofițeri ai Armatei și ai fostei Securități. Acest grup a stat în umbră ani de zile, până când a venit momentul propice – și anume decembrie 1989 când, spun procurorii care au instrumentat dosarul Revoluției, au încercat să pună mâna pe putere și a și reușit să o facă, după ce a înțeles câteva adevăruri destul de simple, urmate de puciștii din toată lumea: ca să poți reuși cu o Revoluție, trebuie să poți manipula populația, și de aceea ai nevoie de mijloace de informare în masă.

Pe vremuri, existau numai două: TVR-ul și Radioul Public, iar locurile fierbinți din care trebuia coordonată așa-zisa Revoluție sau, cum spun alții, lovitură de stat, puci îndreptat împotriva lui Nicolae Ceaușescu, erau în fața CC-ului, acum Ministerul de Interne al României și în Drumul Taberei, unde era Ministerul Apărării Naționale.

Citește și
Ion Iliescu
Ce scrie presa străină despre judecarea lui Iliescu pentru „crime împotriva umanității”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sunt detalii zguduitoare. În acest rechizitoriu, procurorii militari vorbesc despre manipulare și despre cum s-au organizat Ion Iliescu și cei din jurul acestuia.

Rechizitoriu Parchetul General: „La fel de importantă s-a dovedit a fi și abilitatea „grupului Iliescu” de a se organiza și acționa eficient. Componenții acestei grupări au înțeles foarte bine importanța televiziunii și a radioului în astfel de momente.”

Pe de altă parte, spun procurorii, momentul decisiv, totul a început în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, când în studioul TVR intra în direct Cico Dumitrescu, care spunea – și o să citez din nou procurorii: „Rog pe tovarășul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, să vină la televiziune. Trebuie, tovarăși, să ne organzăm.”

Vorba procurorilor, s-au organizat atât de bine încât au reușit să pună mâna pe putere în România, pentru următorii 10 ani. Acum e liniște în fața fostului CC, acum Ministerul de Interne, însă mi-aduc aminte că în 1989 eram aici și șuierau gloanțele.

Și chiar dacă cum e liniște, poporul român are nevoie – și justiția are datoria – să îi aducă și să îi pedepsească pe cei vinovați pentru cei aproape 1000 de morți și aproape 2000 de răniți din timpul Revoluției, pentru că, să nu uităm, vorbim despre acuzații extrem de grave: infracțiuni contra umanității.”
 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dosarul ”Revoluţiei”. Procurorii dezvăluie cum a preluat Iliescu puterea în decembrie 1989
Dosarul ”Revoluţiei”. Procurorii dezvăluie cum a preluat Iliescu puterea în decembrie 1989

Grupul din jurul lui Ion Iliescu a acţionat abil şi eficient în preluarea puterii politice şi militare în decembrie 1989, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii militari în dosarul "Revoluţiei".

Ce scrie presa străină despre judecarea lui Iliescu pentru „crime împotriva umanității”
Ce scrie presa străină despre judecarea lui Iliescu pentru „crime împotriva umanității”

Fostul preşedinte român Ion Iliescu urmează să fie judecat de ”crime împotriva umanităţii” în legătură cu rolul pe care l-a jucat în evenimentele sângeroase care au urmat revoltei anticomuniste şi căderii lui Nicolae Ceuşescu, scriu agențiile de presă.

Dosarul Revoluţiei: ce urmează pentru Ion Iliescu, acuzat de infracţiuni contra umanităţii
Dosarul Revoluţiei: ce urmează pentru Ion Iliescu, acuzat de infracţiuni contra umanităţii

Vestea finalizării dosarului, dată publicităţii de procurorul general al României Augustin Lazăr, a fost primită şi de apărare, care ar putea cere retrimiterea dosarului la parchet.

Dosarul Revoluţiei: Ion Iliescu, trimis în judecată alături de Voican şi generalul Rus
Dosarul Revoluţiei: Ion Iliescu, trimis în judecată alături de Voican şi generalul Rus

Parchetul general a transmis un comunicat privind rechizitoriul în Dosarul Revoluţiei, care va ajunge luni la Instanţa Supremă. Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.