Milionar german prins că negocia o fată de 14 ani în România. Ce s-a găsit în cabana lui

×
Codul embed a fost copiat

Procurorii cer arestarea lor preventivă. Este vorba despre iniţiatorul grupării, un bărbat de 25 de ani, dar şi de surorile şi iubita lui.

 

Anchetatorii au stabilit ca femeile erau cele care filmau fetiţele în ipostaze sexuale explicite.

Imaginile ajungeau prin Facebook la un milionar german, care comanda apoi întâlniri în Germania, cu unele dintre copile. Neamţul a fost arestat după ce a fost prins în flagrant în timp ce negocia, într-o maşină, cu traficanţii români, pentru o fată de 14 ani.

Într-una dintre cabanele lui a fost găsit, alături de jucării sexuale, un ghiozdan cu rechizite pe care erau înscrise numele fiicei uneia dintre suspectele reţinute. Anchetatorii bănuiesc că şi această fetiţă, pe atunci în clasa a doua, a fost abuzată.

Citește și
ancheta
Cine sunt cele 9 copile cu vârste cuprinse în 5 şi 17 ani, obligate să se prostitueze de un milionar
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
4 români, descriși ”cuminți” și ”cinstiți”, și-au abuzat copiii pentru banii unui neamț
4 români, descriși ”cuminți” și ”cinstiți”, și-au abuzat copiii pentru banii unui neamț

Mai mulţi infractori români s-au pus în slujba unui pedofil neamţ, cu milioane de euro în conturi, şi, contra unor sume considerabile, au exploatat fete între 5 şi 16 ani, din Argeş şi Dâmboviţa.

Cine sunt cele 9 copile cu vârste cuprinse în 5 şi 17 ani, obligate să se prostitueze de un milionar
Cine sunt cele 9 copile cu vârste cuprinse în 5 şi 17 ani, obligate să se prostitueze de un milionar

Victimele lor sunt 9 copile cu vârste cuprinse în 5 şi 17 ani, iar beneficiarul principal al întregii reţele ar fi un cetăţean german, milionar în euro.

Un german milionar în euro cumpăra clipuri pornografice cu minore românce
Un german milionar în euro cumpăra clipuri pornografice cu minore românce

Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Crimă organizată au descins marți dimineaţă în două localităţi din Argeş şi Dâmboviţa, pe urmele a 7 indivizi suspectaţi de trafic de minori şi pornografie infantilă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.