Ligia Deca, despre tragedia de la Odorheiu Secuiesc: Oricine ar fi vinovat va suporta consecinţele

Ligia Deca
Agerpres

Corpul de control al Ministerului Educaţiei va demara o anchetă în cazul internatului de la Odorheiul Secuiesc, pentru a se vedea dacă a fost respectată legislaţia.

Persoanele care se fac vinovate de producerea tragediei vor suporta consecinţele, a declarat, marţi, ministrul Ligia Deca.

Vom demara şi noi o acţiune a Corpului de control al Ministrului Educaţiei pentru a stabili dacă există prevederi ale legislaţiei în educaţie sau a legislaţiei secundare care nu au fost îndeplinite. Este o procedură normală în astfel cazuri. Este important să dăm mesajul că oricine ar fi vinovat va suporta consecinţele. În astfel de cazuri tragice care se soldează cu elevi care, din păcate, au decedat. A decedat un băieţel de liceu şi avem trei eleve care au fost rănite, una dintre ele chiar grav. Trebuie să ne asumăm cu toţii responsabilitatea de a afla cine este responsabil şi mai departe de a aplica toate sancţiunile, aşa cum se cuvine”, a declarat Ligia Deca.

Clădirea internatului nu a fost expertizată seismic

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a mai afirmat, marţi, că internatul din Odorheiu Secuiesc, care s-a prăbuşit luni, nu a fost expertizat seismic.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Tragedia din Odorheiu Secuiesc | Reacția patronului firmei care a făcut săpături: „Nu știam că sunt elevi înăuntru”
Tragedia din Odorheiu Secuiesc | Reacția patronului firmei care a făcut săpături: „Nu știam că sunt elevi înăuntru”

Patronul firmei care realiza lucrările de racordare a clădirii în care funcţiona internatul Liceului Teoretic „Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc afirmă că a dat ordin pentru realizarea săpăturilor, luni, iar acestea au fost făcute cu un excavator.

Primarul din Odorheiu Secuiesc se spală pe mâini după tragedia de la internat. „Nu e treaba primarului, da?”
Primarul din Odorheiu Secuiesc se spală pe mâini după tragedia de la internat. „Nu e treaba primarului, da?”

A început ancheta la Odorheiu Secuiesc, unde un băiat de 17 ani a murit prins sub dărâmături, după ce internatul în care era cazat s-a prăbușit.

Elevii de la internatul din Odorheiu Secuiesc vor primi ajutoare de la autorităţi. Se va face o expertiză a clădirii
Elevii de la internatul din Odorheiu Secuiesc vor primi ajutoare de la autorităţi. Se va face o expertiză a clădirii

Elevii de la internatul Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiul Secuiesc, care s-a prăbuşit parţial în cursul zilei de luni, vor fi cazaţi într-o altă clădire după ce vor reveni din vacanţă şi vor primi ajutoare din partea autorităţilor.

Cum a fost găsit elevul care a murit după prăbuşirea parţială a clădirii internatului din Odorheiu Secuiesc
Cum a fost găsit elevul care a murit după prăbuşirea parţială a clădirii internatului din Odorheiu Secuiesc

Elevul, care a murit după prăbuşirea parţială a clădirii internatului din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, a fost găsit cu ajutorul unui câine de căutare al salvamontiştilor. Aceştia au folosit şi o dronă cu termoviziune în încercarea de a-l găsi.    

Kelemen Hunor, despre tragedia din Odorheiu Secuiesc: „S-a săpat un șanț mare lângă clădire. Cine a lăsat copii înăuntru?”
Kelemen Hunor, despre tragedia din Odorheiu Secuiesc: „S-a săpat un șanț mare lângă clădire. Cine a lăsat copii înăuntru?”

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că persoanele responsabile de tragedia de la Odorheiu Secuiesc, unde un elev a murit după ce clădirea internatului s-a prăbuşit, trebuie pedepsite.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.