La ce să fii atent dacă ești nevoit să apelezi la un împrumut rapid

×
Codul embed a fost copiat

Atunci când rămân fără bani, iar salariul e departe, mulți apelează la rude, prieteni sau bancă, în timp ce alții se uită către instituțiile care oferă credite rapide, pentru perioade scurte, de câteva zile sau săptămâni, până la salariu.

Durează puțin, e nevoie de mai puține documente și se poate accesa și online. Pe de altă parte, costurile pot fi mult mai mari decât la o instituție bancară. Așadar, e recomandat să verifici de la început costul total al împrumutului și rata dobânzii. Nu este un produs recomandat pentru cei care au nevoie de mai mulți bani sau de o perioadă mai lungă de timp pentru a il rambursa. Și nici pentru a acoperi o alta datorie, pentru că sunt șanse mari ca situația financiară să sa agraveze și mai mult.

Viorel Stan și Ionuț Stan, de la Viva Credit, un IFN care a acordat peste un milion de credite online în ultimii 10 ani, au fost invitații Ștefanei Todică la emisiunea iBani și au explicat ce înseamnă un împrumut rapid.

Ștefana Todică: Studiile arată că 7 din 10 români au fost în situația de a rămâne fără bani până la salariu. De unde poți împrumuta dacă ai nevoie repede de câteva sute de lei?

Ionuț Stan: Aș vrea să confirm aceste studii, și noi observăm acest lucru și asta e independent de piața pe care se întâmplă sau contextul economic. Este o nevoie reală. Prima opțiune trebuie să fie natural cea mai apropiată: rude, familie, prieteni, dar când aceasta nu se poate rezolva, există și varianta unui IFN. Există percepția că fiind o instituție e birocrație, timp pierdut, dar în ultima vreme s-a schimbat radical și acum se poate obține un împrumut rapid simplu, online.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ștefana Todică: Ce este un IFN, mai exact, și cine apelează la o astfel de soluție?

Viorel Stan: E o companie care oferă împrumuturi, o companie reglementată. Orice om obișnuit, diversitatea clienților e un eșantion al societății în întregimea ei. Clienţii care apelează la IFN-uri includ şi persoane care din diverse motive nu pot accesa servicii bancare, deci pot fi persoane care au un istoric de credit ceva mai scurt, poate inexistent. Poate să aibă venituri instabile şi asta în sine poate fi un risc.

Motivul pentru care există IFN-uri atât de diverse e și din cauză că sunt ceva mai libere decât băncile. Riscându-și capitalurile proprii, își permit să facă lucrurile un pic diferit față de bănci. la IFN-uri vom vedea mult mai multă inovație. De exemplu, compania noastră a început de acum 10 ani să ofere împrumuturi pur online.

Ștefana Todică: Cum funcționează şi care sunt costurile? E foarte important pentru oameni să ştie asta.

Ionuţ Stan: Din prisma strictă a costurilor, ca procent, ele sunt mai mari decât la o bancă, dar în spate sunt câteva argumente economice pentru aceste diferenţe. Primul ar fi legat de suma pe care o oferim. Fiind o sumă mică, costul asociat acordării acestui credit e o valoare constată. Această componentă de cost fix, fiind o sumă mică, are o importanţă destul de mare în costul total al creditului.

Ștefana Todică: De exemplu, dacă am rămas fără bani şi salariul meu vine peste trei săptămâni, şi aş vrea să împrumut 500 de lei, cât trebuie să rambursez?

Ionuţ Stan: Omul poate împrumuta pe câte zile are nevoie, are flexibilitatea asta, de a-şi alege numărul de zile. Dacă luăm un exemplu concret, pentru o sumă de 500 de lei, costul pe zi este de 6 lei, deci suma totală rambursată este 626 de lei.

Ștefana Todică: Şi ce se întâmplă dacă am nevoie de mai mulţi bani sau de o perioadă mai mare de timp?

Ionuţ Stan: Pentru o sumă mai mare sau pentru o durată mai mare, poate acest produs nu e potrivit. Trebuie luat în calcul un alt produs, un card de credit, o descoperire de cont la o bancă.

Ştefana Todică: La ce trebuie să fii atent atunci când apelezi la un credit rapid?

Viorel Stan: Primul lucru este costul total al împrumutului. Contează rata dobânzii, dar în primul rând contează suma. Suma respectivă trebuie plătită. La creditele rapide este absolut esenţial să se poată rambursa în întregime această sumă la scadenţă. Dacă nu se rambursează la scadenţă, costul poate să crească foarte mult şi nu e o idee bună. Alt lucru, posibilitatea de a rambursa anticipat, fără penalităţi. E important, pentru că atunci când împrumuţi o sumă de bani care are un cost ridicat, e bine să o dai înapoi cât mai repede cu putinţă.

Ștefana Todică: Şi să ştii care sunt costurile dacă nu poţi plăti la timp.

Viorel Stan: Da, ăsta e următorul lucru. Ce se întâmplă dacă nu plăteşti? Există ceva abuzuri pe piață. Atunci când nu plăteşti, e posibil să crească foarte mult costurile, poţi plăti penalităţi foarte mari. Dacă tu eşti o persoană care frecvent întârzie, atunci trebuie să te gândeşti: ok, îmi trebuie un produs care nu mă penalizează dacă întârzii. Şi trebuie să se mai uite la reputaţia instituţiei de credit.

Ionuț Stan: Avem câteva recomandări: prima este să apelezi la un astfel de produs doar în varianta în care le-ai epuizat pe toate celelalte şi asta a rămas ultima soluţie. Apoi, să împrumuţi fix suma de care ai nevoie şi în condiţiile în care ţi-o poţi permite să rambursezi. Dacă ai posibilitatea să rambursezi anticipat, e recomandat să faci acest lucru, fiindcă se va reduce semnificativ costul total. Ultima recomandare e să nu foloseşti un astfel de produs pe termen scurt pentru a rambursa o datorie pe termen lung. Situaţia financiară se va agrava sigur, nu este recomandat să rostogoleşti aceste credite.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.