Incendiu într-o locuință din Iași. Două persoane au murit

×
Codul embed a fost copiat

Doi bărbaţi au murit într-un incendiu care a cuprins casa în care locuiau, în municipiul Iaşi.

Un vecin a observat flăcările şi a chemat ajutoare, la 112. Mama şi fratele uneia dintre victime au fost salvaţi în ultima clipă de pompieri.

Alarma s-a dat în jurul orei 20, după ce un vecin care se întorcea acasă de la muncă a observat flăcările şi a chemat ajutoare.

„Am ajuns acasă şi am văzut o flacără foarte mare în interiorul casei vecinilor şi atunci am sunat la 112. Apoi au început să pocnească geamurile. Am țipat la ei" a povestit el.

În casă locuiau patru persoane: o bătrână de 84 de ani împreună cu cei doi fii ai săi, de aproximativ 50 de ani, şi un bărbat care stătea acolo în gazdă. La scurt timp echipajele de pompieri au ajuns la locul indicat de tânăr, cu trei autospeciale de stingere, un echipaj de prim ajutor calificat şi o ambulanţă.

Citește și
incendiu
Incendiu dramatic în Italia. Trei frați au murit, iar părinții și alți doi copii sunt la spital cu arsuri grave | Video
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Doar mama şi unul dintre fii au putut fi scoşi în viaţă de pompieri din flăcările mistuitoare şi transportaţi la spital.

Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iaşi: „La ajungerea forţelor de intervenţie la locul evenimentului, incendiul se manifesta generalizat. În incendiu au fost găsite două victime decedate."

Vecinii au ieşit alarmaţi din case. Cunoaşteau familia, şi îi ajutau adesea cu mâncare sau bani, pentru că erau oameni necăjiţi.

„Văi nu mai pot, când am auzit că au murit. El muncea, muncea în tot cartierul, mâine trebuia să vină îmi facă treabă. Un om extraordinar. Îmi pare rău, îmi pare rău sincer” a spus o vecină.

Bătrân: „Suntem vecini, e o comunitate totuși. Suntem oameni. Erau şi așa vai de capul lor.”

Incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unui coş de fum amplasat în apropierea unor materiale combustibile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Incendiu în balconul unui bloc din Pucioasa. De la ce a pornit
Incendiu în balconul unui bloc din Pucioasa. De la ce a pornit

A fost panică într-un bloc din Pucioasa, județul Dâmbovița. Un incendiu izbucnit în balconul unui apartament de la etajul patru a pus pe jar locatarii.

Incendiu dramatic în Italia. Trei frați au murit, iar părinții și alți doi copii sunt la spital cu arsuri grave | Video
Incendiu dramatic în Italia. Trei frați au murit, iar părinții și alți doi copii sunt la spital cu arsuri grave | Video

Un incendiu violent s-a produs în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, într-un apartament din Catanzaro, regiunea Calabria, trei frați și-au pierdut viața, iar alți doi copii și părinții sunt internați la spital cu arsuri grave, scrie Il Messaggero.

Explozie puternică în centrul Mexicului. O cisternă plină cu combustibil a sărit în aer după un impact violent
Explozie puternică în centrul Mexicului. O cisternă plină cu combustibil a sărit în aer după un impact violent

O explozie puternică urmată de un incendiu a provocat panică și distrugeri însemnate în orașul Aguas Calientes, din centrul Mexicului.

Membrii unei familii din Târgu Ocna au rămas fără adăpost, după ce casa lor a ars ca o torță într-un incendiu
Membrii unei familii din Târgu Ocna au rămas fără adăpost, după ce casa lor a ars ca o torță într-un incendiu

Membrii unei familii din Târgu Ocna au rămas în prag de iarnă fără adăpost, după ce casa lor a fost mistuită de un incendiu puternic.

Incendiu în Pasajul Unirii. Trei adulți și un copil se aflau în mașina care a luat foc
Incendiu în Pasajul Unirii. Trei adulți și un copil se aflau în mașina care a luat foc

O mașină a luat foc, marți dimineață, în Pasajul Unirii din București.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.