Guvernul vrea noi tarife pentru roviniete. Majorările ar putea ajunge la 40%

×
Codul embed a fost copiat

Guvernul a adoptat un proiect de lege care stabilește noi tarife rutiere pentru circulația pe rețeaua de drumuri naționale.  

Este vorba despre roviniete pe care le plătesc toți șoferii, iar taxele vor fi calculate în funcție de norma de poluare și de kilometri parcurși.

În cazul autoturismelor, majorările vor ajunge la 40 la sută, dar sunt de șase ori mai mari pentru TIR-uri și camioane. Momentan, autoritățile au făcut doar simulări ale prețurilor pentru că noile reguli ar uma să intre în vigoare din 2026.

Obligatorie pentru orice vehicul de transport marfă sau persoane care circulă pe drumurile naționale, rovinieta va fi calculată și în funcție de clasa Euro a mașinii. Practic, cu cât autoturismul este mai vechi și poluează mai mult, cu atât și taxa de drum va fi mai mare.

În prezent, taxele de drum variază doar în funcție de durata de utilizare, de la o săptămână până la un an, dar și de categoria autoturismului.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După principiul "poluatorul plătește" șoferii care au mașini mai vechi vor plăti mai mult. Potrivit primelor simulări, făcute de un consultant extern al ministerului Transporturilor, taxa de drum pentru o mașină Euro 6 ar putea să crească de la 28 de euro, cât este acum, la aproape 39 de euro, cu aproape 40 la sută mai mult. Pentru mașinile Euro 2 sau Euro 3 rovinieta ar urma să fie mai mare cu 20-30% decât la Euro 6.

Șofer: ”20 -25 la sută era acceptabil pentru toată lumea – eu am o mașină veche, dar are un euro 4 – probabil că poluează mai mult decât asta care e nou nouță pe care i-am cumpărat-o soției”.

Șoferii vehiculelor cu o masă mai mare de 3,5 tone vor plăti în locul rovinietei, taxa Toll Ro, care va fi calculată în baza unui tarif unitar, dar și a distanței parcurse. De exemplu, taxa anuală de drum pentru un TIR euro 6 este acum 1.210 euro. În varianta propusă, din 2026 ar putea să crească la 7.050 de euro, adică de aproape 6 ori.

Radu Dinescu, UNTRR, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România: ”Problema României este infrastructura subdezvoltată parcul învechit, la vehiculele naționale vorbim de peste 15 ani, la autoturisme sunt peste 12 ani – dacă nu ai făcut infrastructură și nu ai modeernizat parcul 30 de ani și vrei să faci totul într-un singur an, adoptarea terapiei șoc, ei bine, șocul s-ar putea să fie considerabil”.

În cazul mașinilor electrice, tarifele propuse ar urma să fie cu 50% mai mici, însă oficialii din Ministerul Transporturilor susțin că vor veni cu noi propuneri de taxe pe care le vor adopta prin act normativ. Pentru transportatori, rovinietele ar urma să fie calculate și în funcție de tipul șoselei. În cazul drumurilor naționale, taxele de drum ar putea fi mai mici față de cele pentru autostrăzi. Iar asta înseamnă că tirurile se vor muta pe drumurile naționale ca să plătească mai puțin.

Cristian Pistol, director general CNAIR: ”Va crește prețul. Pot să vă spun că în România este rovinieta cea mai ieftină la nivel european, următoarea țară având o rovinietă undeva la 45-46 de euro pentru un an, pentru un autoturism. Rovinieta care va fi achiziționată pentru un autovehicul cu normă de poluare mai mică va fi mai mică decât pentru cele care poluează mai mult”.

Autoritățile și-au asumat prin PNRR că vor moderniza sistemul de calcul al rovinietei, așa cum se întâmplă în multe țări europene. În Germania, de exemplu, taxa de drum se stabilește în funcție de infrastructura rutieră, poluarea aerului și poluarea fonică.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.