Dan Diaconescu, primele declarații după ce a fost plasat în arest la domiciliu: "De doi ani mă șantajează"

×
Codul embed a fost copiat

Dan Diaconescu va fi cercetat în arest la domiciliu, a decis vienri seara, Judecătoria Constanţa.

Fostul realizator de televiziune nu poate părăsi locuința sa din București până pe 6 mai, inclusiv, dacă instanța nu acceptă între timp contestația Parchetului. Procurorul ceruse arestarea preventivă pentru 30 de zile.

La aproximativ două ore de la aflarea deciziei, Diaconescu a sosit la domiciliul din cartierul Primăverii, însoțit de avocat.

Este acuzat că ar fi întreținut raporturi sexuale în mod repetat, contra unor sume cuprinse între 300 și 400 de lei, cu două surori gemene. Minore, atunci cand s-au consumat faptele.

Potrivit anchetatorilor, fostul patron de televiziune știa vârsta fetelor.

Citește și
Dan Diaconescu
Dan Diaconescu, plasat în arest la domiciliu. Este acuzat de acte sexuale cu două gemene minore, refugiate ucrainene
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Reporter: "Cum va simtiti in libertate, cum este aerul de libertate?".

Dan Diaconescu: "Foarte bine".

Reporter: "Vă asteptați să fiți liber?".

Dan Diaconescu: "Da normal, normal".

După 24 de ore petrecute în arest și trei în sala de judecată, Dan Diaconescu a ieșit mulțumit de verdict.

Dan Diaconescu: "Sper ca în cel mai scurt timp toată țara și toți telespectatorii dumneavoastră să vadă că sunt absolut nevinovat. Ăsta este un început".

Reporter: "Unde veți executa arestul la domiciliu?".

Dan Diaconescu: "În București, normal".

Fostul om de televiziune a ajuns după miezul nopții la locuința sa din cartierul Primăverii, pe care - a stabilit instanța - nu are voie să o părăsească pentru următoarele 30 de zile. Decizia a fost însă contestată de procuror.

Reporter: "Cine vrea să-i facă rău lui Dan Diaconescu?".

Dan Diaconescu: "De doi ani mă santajează".

Alexandru Morărescu, avocatul lui Dan Diaconescu: "Mâine vom declara și noi contestația. Organele de cercetare penală au permis disiparea de informații din dosar, în condițiile în care este un dosar care se susține de către Parchet că s-ar fi săvârșit infracțiuni împotriva minorilor".

Reporter: "S-a întâlnit vreodată cu minorele respective?".

Alexandru Morărescu, avocatul lui Dan Diaconescu: "Se poate spune și asta, dar nu o cunoaștere în sens biblic așa cum susține Parchetul".

Reporter: "Se poate uita Dan Diaconescu în ochii părinților celor doua fete?".

Alexandru Morărescu, avocatul lui Dan Diaconescu: "Ooo, s-a uitat inclusiv in ochii judecătoarei când a spus că nu a săvârșit aceste fapte".

Problemele pentru Dan Diaconescu au început încă de joi. Polițiștii i-au percheziționat casa din București, dar și apartamentul de la malul mării. Avocatul său spera că nimic senzațional nu i se va întâmpla.

Reporter: "Rămâne aici peste noapte? Sau care este procedura?".

Alexandru Morărescu, avocatul lui Dan Diaconescu: "Ferească Dumnezeu! Pentru ce să rămână aici? Pentru ce să rămână aici? Dar ce, nu are unde să doarmă?".

Și totuși... Dan Diaconescu a fost reținut pentru 24 de ore. Înainte i-au fost prezentate acuzațiile.

Ar fi săvârșit două infracțiuni de act sexual cu un minor și două infracțiuni de folosire a prostituției infantile. Prima faptă se pedepsește cu până la 10 ani de închisoare iar a doua cu până la 2 ani.

Cel puțin o întâlnire a fetelor minore cu Dan Diaconescu ar fi fost filmată. Imaginile au fost folosite de ele și de cei din anturajul lor ca să îl șantajeze pe Diaconescu.

Surse apropiate fostului realizator de televiziune au declarat că adolescentele l-au chemat pe Dan Diaconescu într-un apartament din Constanța unde instalaseră, printre perdele, într-un dormitor, un telefon mobil. Ca imaginile să nu devină publice, i-ar fi cerut inițial 10.000 de euro.

"În condițiile în care făceam plângere, era imposibili să nu ajungă la urechile familiei mele", ar fi declarat Dan Diaconescu, potrivit apropiațiilor lui.

Alexandru Morărescu, avocatul lui Dan Diaconescu: "A existat un filmuleț. Nu știu dacă pot să spun compromițător, dar a existat un filmuleț făcut în scop de șantaj. Acest lucru rezultă clar din actele dosarului".

Reporter: "Dan Diaconescu le-a plătit pe fete?".

Alexandru Morărescu, avocatul lui Dan Diaconescu: "Nu, susține în mod vehement acest lucru. Parchetul susține altă variantă".

În unele dintre secvențele filmate - aflate acum în dosarul procurorilor - Dan Diaconescu ar fi surprins fără tricou - spun surse apropiate lui, dar nu ar exista niciun act sexual. Ar mai fi o înregistrare în care fetele minore îi propuneau lui Dan Diaconescu să îi aducă o prietenă de-a lor, virgină. Convorbirea ar fost descoperită de poliție în telefonul uneia dintre adolescente, care ar fi fost prinsă la furat.

Faptele de care este acuzat Dan Diaconescu s-au întins pe durata unui an, între septembrie 2020 și septembrie 2021.

Dan Diaconescu ar putea fi considrat recidivist

Situația lui Dan Diaconescu este cât se poate de complicată, pentru că el poate fi considerat recidivist. Fostul realizator de televiziune are la activ o condamnare de 5 ani și jumătate pentru șantaj, pedeapsă pe care nu a executat-o decât parțial și pentru care încă se află în termenul de supraveghere. Dacă va fi condamnat și pentru noile acuzații de natură sexuală, Dan Diaconescu va fi obligat să execute și restul de închisoare rămas la liberarea condiționată, adică 511 zile.

Dan Diaconescu are 55 de ani, este căsătorit și are o fiică de 18 ani. De-a lungul timpului despre el s-a spus că ajunsese să dețină o avere de peste 30 de milioane de euro.

După ce a dispărut din lumina reflectoarelor, Dan Diaconescu a avut rar apariții publice.

În vara anului trecut, de pildă, a fost martor la nunta liderului AUR, George Simion.

Nu a mai apărut la televizior pentru că - atunci când a fost condamnat la închisoare pentru că a șantajat un primar din Arad - a primit și această interdicție, valabilă până în 2025.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Avocatul lui Dan Diaconescu: „A existat un filmuleţ făcut în scop de şantaj”
Avocatul lui Dan Diaconescu: „A existat un filmuleţ făcut în scop de şantaj”

Avocatul lui Dan Diaconescu, Alexandru Murărescu, a afirmat că a existat un filmuleţ făcut cu scop de şantaj, precizând că nu ştie dacă acesta este unul compromiţător. El a susţinut că nu poate oferi mai multe amănunte despre acesta.

 

Dan Diaconescu, plasat în arest la domiciliu. Este acuzat de acte sexuale cu două gemene minore, refugiate ucrainene
Dan Diaconescu, plasat în arest la domiciliu. Este acuzat de acte sexuale cu două gemene minore, refugiate ucrainene

Procurorii din Constanța au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului realizator de televiziune Dan Diaconescu.

Dan Diaconescu, găsit în debara de mascații veniți la percheziție. O minoră l-ar fi șantajat să nu-l denunțe
Dan Diaconescu, găsit în debara de mascații veniți la percheziție. O minoră l-ar fi șantajat să nu-l denunțe

Fostul realizator de televiziune Dan Diaconescu a fost ridicat de polițiști din locuința lui din București și dus pentru audieri la Constanța, într-un caz în care se fac acuzații de act sexual cu minori și folosire a prostituției infantile.

Casa lui Dan Diaconescu, percheziționată timp de 7 ore. Fostul om de televiziune este acuzat de relații sexuale cu minore
Casa lui Dan Diaconescu, percheziționată timp de 7 ore. Fostul om de televiziune este acuzat de relații sexuale cu minore

Dan Diaconescu, cunoscut realizator de emisiuni TV, și fost proprietar al OTV, este acuzat de relații sexuale cu minore. Casa acestuia din Capitală a fost percheziționată timp de șapte ore, iar Diaconescu a fost dus la Constanța, pentru audieri.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.