Cumnatul unui primar, reținut după ce ar fi șantajat 3 persoane să se retragă din viața politică

Cumnatul unui primar, reținut după ce ar fi șantajat 3 persoane să se retragă din viața politică
Inquam/ Octav Ganea

Un bărbat de 53 de ani din comuna argeşeană Miceşti, suspectat că a şantajat trei persoane cărora le-a cerut să se retragă din viaţa politică, a fost reţinut de poliţişti.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, cercetările în acest caz au fost efectuate de Biroul de Investigaţii Criminale Piteşti.

"Din cercetări s-a stabilit că, începând cu luna martie, cel în cauză ar fi ameninţat trei persoane, cerând în mod expres retragerea din viaţa politică, pentru a favoriza o persoană cu care avea o relaţie de rudenie, aflată în funcţie de demnitate publică. Pentru administrarea probatoriului, în cursul zilei de 20 august au fost efectuate două percheziţii domiciliare, pe raza comunelor Miceşti şi Mărăcineni, în urma cărora au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace de probă", se precizează în comunicat.

După efectuarea percheziţiilor, bărbatul a fost condus la audieri, în cursul nopţii fiind reţinut pentru 24 de ore.

El va fi prezentat vineri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Citește și
santaj
Un bărbat din Timiș, prins în flagrant în timp ce solicita 1.000 de euro taxă de protecție
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Potrivit Jurnalul de Argeș, bărbatul reținut este un om de afaceri, cumnatul primarului din comuna Mărăcineni.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O grupare condusă de un fost polițist de la Crimă Organizată şantaja oameni de afaceri
O grupare condusă de un fost polițist de la Crimă Organizată şantaja oameni de afaceri

UPDATE Tribunalul București a emis pe numele fostului ofițer Antidrog, pensionat încă de acum 15 ani, dar și pe numele celor trei complici ai săi mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Un bărbat din Timiș, prins în flagrant în timp ce solicita 1.000 de euro taxă de protecție
Un bărbat din Timiș, prins în flagrant în timp ce solicita 1.000 de euro taxă de protecție

Scene dure au fost surprinse într-o localitate din Timiș.

Violatori de minore, săltați de DIICOT. O virgină de 15 ani a fost siluită de patru indivizi
Violatori de minore, săltați de DIICOT. O virgină de 15 ani a fost siluită de patru indivizi

Cinci bărbați au fost reținuți marți noapte de DIICOT Iași, într-un dosar de pornografie infantile, șantaj și viol. Indivizii au violat mai multe minore, pe care le șantajau apoi cu imagini pornografice. O virgină de 15 ani a fost abuzată de 4 indivizi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.