Lanțul greșelilor în cazul copilului mort la Sanador. Șase medici au primit o mustrare

×
Codul embed a fost copiat

Medicii au greşit în cazul copilului de nici 2 ani care a murit toamna trecută după o operaţie la Spitalul privat Sanador. Aceasta este concluzia Comisiei de Disciplină de la Colegiul Medicilor.

Specialiştii spun că 6 doctori au făcut erori grave mai ales în procesul de monitorizare postoperatorie a copilului. În frunte cu medicul chirurg Laura Bălănescu, cei şase medici de la Sanador au fost "sancţionaţi" cu un vot de blam, adică nu mai mult decât o mustrare. "Prea puţin" spun părinţii lui Ştefan, care sunt de părere că medicii ar trebui să fie suspendaţi. Reprezentanţii Spitalului nu vor să comenteze deocamdată raportul.

Raportul Comisiei de disciplină arată pas cu pas ce s-a întâmplat cu Ştefan, din momentul în care a intrat în sala de operaţii, până la declararea decesului.

Intervenţia chirurgicală condusă de medicul Laura Bălănescu a durat 2 ore şi a decurs fără incidente şi fără sesizarea vreunei hemoragii, notează specialiştii de la Colegiul Medicilor.

La 13:25, Ştefan este mutat la Terapie intensivă, unde a stat doar o oră şi cinci minute. Prea puţin, ţinând cont de vârsta lui şi de faptul că mai fusese operat pentru acelaşi diagnostic, arată raportul.

Citește și
spital Sanador
Legişti: copilul care a murit la Sanador a suferit un şoc hemoragic în urma operaţiei
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Copilul trebuia monitorizat la ATI mai mult timp, unde ar fi trebuit să i se facă ecografii şi analize de sânge. A fost mutat în salon, la secţia de pediatrie, unde a fost evaluat de mai mulţi medici. După ce vomită şi un medic îl evaluează ca având o stare de rău, medicul Bălănescu decide însă că nu sunt necesare analize.

La ora 22:45 starea copilului devine critică, iar tatăl lui fuge cu el în braţe la recepţia spitalului şi solicită intervenţia unui medic. De aici, băiatul ajunge în sala de tratamente, unde îi este făcută o perfuzie şi îi este aplicată o mască de oxigen. În nici 5 minute intră în stop cardio-respirator şi încep manevrele de resuscitare. Părinţii consideră că asistentele şi medicii nu ştiu să îl resusciteze pe copil, aşa că tatăl sună la 112. În 6 minute, un echiaj SMURD ajunge la Spitalul Sanador şi continuă manevrele, care după o oră sunt oprite şi este declarat decesul.

Comisia de disciplină notează şi că monitorizarea parametrilor vitali a fost insuficientă. Mai multe analize după operaţie ar fi putut depista hemoragia internă pe care o avea copilul. O problemă gravă în spital a fost lipsa unei continuităţi în activitatea de gardă. Toate aceste fapte sunt abateri de la bună practică, se arată în acelaşi raport. După greşelile pe bandă rulantă, şase medici au primit vot de blam, adică o mustrare.

Andreea Duță, mama lui Ştefan: ”Este o mizerie. Normal ar fi fost că aceşti medici care mi-au omorât copilul şi care riscă să omoare şi alţi copii în acelaşi fel, să fie suspendaţi, măcar pentru o perioadă. Părerea mea este că e o muşamalizare a cazului.”

Mariana Ştefan, avocatul familiei: "Copilul acesta ar fi putut fi salvat dacă cineva, dacă măcar unul dintre medici ar fi ascultat strigătul asistentelor. Am asistat la martuia de la parchet a unei asistente care spunea că a sunat disperată ca cineva să îi spună ce tratament să îi facă copilului."

Totuşi acest raport ar putea să cântărească greu pe masa anchetatorilor de la Serviciul Omoruri. Au primit un document pe care scrie negru pe alb că medicii au greşit. În acest fel, urmairea penală ar putea fi extinsă pentru toţi cei şase dotori.

După ce a apărut raportul Colegiului Medicilor, reprezentanţii spitalului Sanador nu au dorit să comenteze acuzaţiile.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume! 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Spitalul Sanador ar fi cerut bani de la stat pentru operaţii deja plătite de pacienţi
Spitalul Sanador ar fi cerut bani de la stat pentru operaţii deja plătite de pacienţi

Un nou scandal loveşte unul dintre cei mai importanţi furnizori privaţi de servicii medicale din ţară.

Legişti: copilul care a murit la Sanador a suferit un şoc hemoragic în urma operaţiei
Legişti: copilul care a murit la Sanador a suferit un şoc hemoragic în urma operaţiei

Specialiştii Institutului de Medicină Legală au ajuns la o concluzie finală, în ceea ce priveşte moartea băieţelului de 2 ani, care a fost operat la clinica medicală privată ''Sanador''.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.