O masă de aer polar loveşte marţi România. Temperaturile scad brusc şi încep ninsorile

×
Codul embed a fost copiat

Pregătiți-vă! Vine frigul la final de lună, după un octombrie de basm.

O masă de aer polar care vestește apropierea iernii va pătrunde marți în România, iar temperaturile, până acum prietenoase, vor scădea în unele zone și cu 15 grade Celsius. Și cum un rău nu vine niciodată singur, această schimbare va atrage ploi în toată țara, iar la munte chiar lapoviță și ninsoare.

Așadar vremea se va răci accentuat.

Mihai Timu, meteorolog: „În zona Moldovei, de exemplu, vor fi maxime de 10 grade, în timp ce în partea de sud a țării, marți încă așteptăm valori ușor sau peste 20 de grade, urmând ca miercuri, răcirea să se simtă și în partea de sud. Acolo, maxima va ajunge în jurul valorii de 10 grade."

De marți, sunt așteptate inclusiv ploi în nordul, centrul și sudul țării, iar la munte sunt șanse să ningă. Un lucru bun pentru agricultură, în condițiile în care specialiștii vorbesc de secetă extremă în toată țară.

Citește și
ceata
Cod galben de ceaţă în Bucureşti şi mai multe judeţe
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Bărbat: „Să sperăm că o să își intre vremea în drepturi, că așa ar trebui și să ne bucurăm și noi anul asta de iarnă, de zăpadă, să ne bucurăm de fiecare anotimp în parte."

Reporter: „Sunteți pregătiți de o schimabare a vremii?”

Bărbat: „Abia aștept. Avem haine de lână, suntem total pregătiți."

Până atunci cei mai mulți au lenevit duminică la soare.

Femeie: „Stăm pe iarbă, am ieșit în parc, chiar este foarte frumos, deși e sfârșit de octombrie. Am mers pe la lac, copilașii în leagăn, cu biciclete. E vreme de sfârșit de septembrie."

Bărbat: „E vreme foarte frumoasă și ne bucurăm de ea.”

Reporter: „Vă văd în pantaloni scurți, în tricou.”

Bărbat: „Da, pentru că e o vreme foarte bună și pentru mișcare."

De vreme frumoasă o să ne bucurăm și luni în Capitală, cu temperaturi de până la 19 grade că și duminică, cu aproximativ 4-5 grademai ridicate decât ar fi normal. De marți însă, vremea se răcește și temperaturile ajung la cele obișnuite pentru sfârșit de octombrie, început de noiembrie. Vestea bună, spun meteoreologii, este că masă de aer polar va pătrunde treptat în România și nu vom avea parte de o schimbare bruscă a vremii.

Spre sfârșitul săptămânii viitoare, se va simți chiar o ușoară încălzire, iar termometrele vor indică în jur de 15 grade Celsius.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un val de aer polar lovește Europa. Temperaturi cu 25 de grade mai mici față de actuala perioadă
Un val de aer polar lovește Europa. Temperaturi cu 25 de grade mai mici față de actuala perioadă

Un val de aer rece va afecta Europa Centrală și de Est, începând de săptămâna viitoare.

Cod galben de ceaţă în Bucureşti şi mai multe judeţe
Cod galben de ceaţă în Bucureşti şi mai multe judeţe

Meteorologii au emis sâmbătă o avertizare cod galben de ceaţă pentru mai multe judeţe şi pentru Bucureşti.

Alertă de vreme severă imediată! ANM anunță cod galben în 8 județe
Alertă de vreme severă imediată! ANM anunță cod galben în 8 județe

Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, o atenționare cod galben de vreme severă valabilă următoarele ore valabilă pentru mai multe județe de țară.

Viață de lux pentru un hacker căutat de FBI. Cum a reușit să fure 6 milioane de dolari
Viață de lux pentru un hacker căutat de FBI. Cum a reușit să fure 6 milioane de dolari

Poliţia ucraineană a anunţat vineri că a arestat un cetăţean străin acuzat de Biroul Federal de Investigaţii (FBI) al SUA că a piratat vreme de aproape zece ani instituţii financiare americane, sustrăgând în total 6 milioane de dolari.

Alertă de vreme severă imediată! ANM anunță cod galben în 15 județe
Alertă de vreme severă imediată! ANM anunță cod galben în 15 județe

Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi, o atenționare meteo cod galben de vreme severă în următoarele ore valabilă pentru mai multe județe de țară.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.