Bright Sky Ro, aplicația prin care femeile abuzate de parteneri pot cere ajutor. Cum funcționează

×
Codul embed a fost copiat

Izolarea generată de criza sanitară afectează femeile care trăiesc sub amenințarea unui partener abuziv.

Autorităţile vorbesc despre o creştere alarmantă a cazurilor de violenţă domestică în România. În sprijinul femeilor chinuite, poliţia şi organizaţiile neguvernamentale au lansat o aplicaţie prin intermediul căreia pot cere ajutor.

Mărturia unei victime: „Leşinam de atâta băiate, el mai aruca o găleată de apă pe mine, mă trezea, iarăşi mă lua. A durat toată noaptea, ţipetele, urlete, nimeni din vecini nu a sunat, nu a făcut absolut nimic”.

Sunt mărturii cutremurătoare ale femeilor care au ajuns în centrele de protecţie abia după ce au trecut printr-o serie de episoade violente care le-au pus vieţile în pericol.

Liliana Romenci, şefa unui centru de protecţie: „De foarte multe ori pleacă cu ce este pe ele, îşi lasa şi actele de identitate în casa agresorilor, copiiii sunt foarte timoraţi şi ne trebuie o perioadă pentru a uita cât de cât de traumă suferită”.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Datele furnizate de Poliţia Română arată că abuzurile s-au înmulţit în pandemie.

În perioada ianuarie – septembrie 2020, în România au fost emise peste 6.400 de ordine de protecție provizorii, cu 10% mai multe față de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cele mai multe infracţiuni sunt faptele de lovire şi alte violente, urmate de abandonul de familie şi ameninţări.

Simona Voicescu, reprezentant al unei asociații neguvernamentale: „Pentru o femeie victimă a violenţei domestice, statul acasă este sinomin cu statul într-o închisoare, este izolată de tot ce poate să însemne ajutor din partea celor din jur”.

În sprijinul lor, poliţia şi organizațiile neguvernamentale au lansat Bright Sky Ro, o aplicaţie prin care pot cere ajutor. Aplicația include o bază de date cu toate serviciile disponibile pentru persoanele abuzate și permite înregistrarea de probe utile în cazul anchetelor penale și în instanță, fără că abuzatorul să își dea seama.

Angela Galeta, unul dintre realizatorii aplicaţiei: „Aplicaţia permite să adune dovezi sub formă de film, fotografii, text, înregistrări audio, iar ele se stochează, se trimit către o adresă de email sigură. Nu se stochează nimic în telefon, pentru a nu fi descoperite de abuzator”.

Aplicația le permite victimelor să ceară sfatul specialiştilor şi, astfel, să beneficieze de şedinţe de terapie individuale sau de grup.

Andreea Talmazan, psihoterapeut: „Trebuie să capete încredere în ele şi să înţeleagă că nu este vina lor pentru ceea ce li se întâmplă”.

În câteva luni de la lansare, Bright Sky Ro a fost descărcată pe aproape 2.300 de dispozitive şi are în acest moment peste o mie de utilizatori activi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Individul de 16 ani care a ucis o femeie în Timișoara a fost arestat. Minorul și-a recunoscut fapta
Individul de 16 ani care a ucis o femeie în Timișoara a fost arestat. Minorul și-a recunoscut fapta

Băiatul suspectat că a tâlhărit şi ucis o femeie de 38 de ani din Timişoara a ajuns în arest. Are 16 ani, iar trecutul marcat de sărăcie și violență pare să-și fi pus amprenta asupra lui.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.