Bărbatul sfâșiat de urs în Buzău era în realitate un braconier care atacase animalul. Ce au mai descoperit polițiștii

×
Codul embed a fost copiat

Răsturnare de situație în cazul unui bărbat din Buzău, care a ajuns la spital sfâșiat de urs, în urmă cu zece zile.

Omul a susținut că animalul l-a atacat noaptea, pe drumul spre casă, dar polițiștii au descoperit că de fapt individul ieșise la vânătoare ilegală de urși.

Polițiștii au descins joi acasă la bărbatul din Gura Teghii și la cei 3 amici ai lui, bănuiți că vânau ilegal - urși. Au găsit 18 lațuri metalice, 10 cuțite și topoare, toate cu urme de sânge, dar și substanțe cu efect psihoactiv.

Cel mai grav, într-una dintre locuințe, erau o blană și un craniu de urs, probabil aparținând chiar animalului care l-a rănit pe individul ajuns la spital pe 11 septembrie. În noaptea cu pricina, bărbatul a declarat că a fost atacat pe drum și că un prieten l-a luat cu mașina și l-a predat ambulanței.

Acum, omul a fost transferat la un spital din București. El și cei 3 presupuși complici sunt cercetați pentru braconaj.

Citește și
ursi noi
Urs de lângă stațiunea Slănic Moldova, prins și eliberat în pădure. Un alt animal, împușcat de autorități
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primarul unei comune din Prahova reclamă că un urs și trei pui au fost abandonați la marginea localității
Primarul unei comune din Prahova reclamă că un urs și trei pui au fost abandonați la marginea localității

Primarul comunei prahovene Ceraşu, Alin Staicu, reclamă că patru urşi au fost aduși ilegal și abandonați în zona localității.

 

Urs de lângă stațiunea Slănic Moldova, prins și eliberat în pădure. Un alt animal, împușcat de autorități
Urs de lângă stațiunea Slănic Moldova, prins și eliberat în pădure. Un alt animal, împușcat de autorități

Un urs de lângă staţiunea Slănic Moldova a fost prins într-o cușcă metalică și tranchilizat, apoi a fost eliberat mai departe în pădure.

Avertisment: Urșii hrăniți de turiști nu se mai întorc în pădure
Avertisment: Urșii hrăniți de turiști nu se mai întorc în pădure

Trei turiști au fost filmați pe Transfăgărășan, în apropierea lacului Vidraru, în timp ce se apropiau periculos de mult de un urs ca să-l fotografieze.    

O grădină zoo din Spania le ajută pe animale să suporte canicula. Cum au fost tratați urșii, felinele și focile în Madrid
O grădină zoo din Spania le ajută pe animale să suporte canicula. Cum au fost tratați urșii, felinele și focile în Madrid

Nu doar oamenii au de suferit din cauza caniculei, ci și necuvântătoarele.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.