Bărbat din Sibiu, prins în flagrant când i-a dat mită unui polițist 1.000 de euro. El și soacra lui, condamnați la închisoare

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat din Sibiu va sta 3 ani la închisoare pentru că i-a dat mită unui polițist o mie de euro ca să scape de un dosar pentru conducere fără permis.

Șoferul a fost oprit intr-o noapte din 2022 pe șosea, la un control de rutină în satul Marpod. Nu avea permis de conducere. Soacra lui, pasager în mașină, i-a rugat pe polițiști să fie iertători și le-a explicat că banii n-ar fi o problemă, pentru că ginerele ei a lucrat în străinătate și e om cu stare.

Pentru că atât soferul, cât si femeia au devenit insistenți, unul dintre agenți a sesizat Serviciul Anticorupție. Astfel, în ziua audierii șoferului vinovat, a fost pregătit un flagrant delict. Când bărbatul a scos din buzunar 1000 de euro și a început să-i numere și să-i așeze pe biroul agentului, în încăpere au intrat mai mulți polițiști care l-au reținut.

Acum omul a fost condamnat definitiv la 3 ani închisoare pentru dare de mită, mai mult decât ar fi executat pentru conducere fără permis.

Soacra lui este condamnată la 2 ani de închisoare, însă cu suspendare.

Citește și
Iulian Dumitrescu
Scandal de corupție cu un nume important din PNL, Iulian Dumitrescu. Metoda prin care ar fi luat mită 16 milioane de lei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Iulian Dumitrescu a plătit chirie 6.000 de euro lunar la un salariu de 3.000 de euro. Ar fi luat mită milioane de euro
Iulian Dumitrescu a plătit chirie 6.000 de euro lunar la un salariu de 3.000 de euro. Ar fi luat mită milioane de euro

Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, suspectat că ar fi luat mită milioane de euro, a fost plasat aseară sub control judiciar. În plus, are interdicția de a își exercita funcția în următoarele 60 de zile.

Scandal de corupție cu un nume important din PNL, Iulian Dumitrescu. Metoda prin care ar fi luat mită 16 milioane de lei
Scandal de corupție cu un nume important din PNL, Iulian Dumitrescu. Metoda prin care ar fi luat mită 16 milioane de lei

Un nou scandal de corupție îl are în plin-plan pe unul dintre prim-vicepreședinții PNL. Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, este suspectat că ar fi luat mită milioane de euro.

Judecătoarea din Suceava care se droga şi lua mită de la interlopi, trimisă în judecată
Judecătoarea din Suceava care se droga şi lua mită de la interlopi, trimisă în judecată

Judecătoarea Ana Maria Chirilă de la Tribunalul Suceava, acuzată de consum şi trafic de droguri, dar şi că lua mită de la traficanţi, a fost trimisă în judecată de Parchetul General.

Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, localizat în Turcia. Fostul preşedinte Eximbank ar putea fi extrădat
Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, localizat în Turcia. Fostul preşedinte Eximbank ar putea fi extrădat

Fostul preşedinte Eximbank, Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost localizat în Turcia. El a fost condamnat în mai 2023 pentru complicitate la luare de mită în dosarul șpăgilor pentru reabilitarea căii ferate București-Constanța. 

Mită ascunsă în frigider, la Bârlad. Directorul companiei de drumuri și poduri, reținut de DNA
Mită ascunsă în frigider, la Bârlad. Directorul companiei de drumuri și poduri, reținut de DNA

Directorul Societății de drumuri și poduri din Bârlad a fost reținut de procurorii DNA după ce ar fi primit 100.000 de lei, mită de la un om de afaceri din județul Galați.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.