Autoritățile se pregătesc de controale mai dure până când legea le va permite să închidă localurile

×
Codul embed a fost copiat

În prima vineri cu restricţii extinse, în multe zone din ţară, inclusiv în capitala României, autorităţile se pregătesc de controale mai dure până când legea le va permite să-i suspende imediat pe cei care încalcă regulile în mod repetat.

Proiectul pregătit de Guvern dă mâna liberă poliţiştilor şi jandarmilor să închidă localurile pentru cel puţin 15 zile dacă nu respectă normele.

Pedeapsa se prelungeşte în cazul în care patronii au noi abateri şi se poate ajunge şi la sigiliu pe uşă. Între timp, liderii PSD au anunţat că au atacat în instanţă decizia Executivului privind închiderea magazinelor la ora 18.

Pentru că a constatat că amenzile nu funcţionează în cazul unor patroni, Guvernul va aproba săptămâna viitoare un proiect de lege care le va permite autorităţilor să închidă orice afacere care nu respectă regulile, pentru o perioadă de 15 sau 30 de zile.

Vizate de noile măsuri sunt în specil restaurantele şi terasele. Noile reguli sunt aplicate dacă firmele încalcă din nou restricţiile într-un interval de 15 zile de la prima abatere.

Citește și
Medici
Mesajul mai multor medici pentru autorităţi: ”Medicii români nu mai tolerează aberaţiile Guvernului!”. Reacția CMR
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Proiectul de lege prevede că patronul va fi amendat, iar localul - închis pentru 15 zile. Proprietarul va fi totodată obligat să pună un afiş pe uşa pe care să scrie că localul este închis temporar. Iar dacă, între timp, încalcĂ din nou legea, va avea şi sigiliu pus pe uşă, timp de 30 de zile. Şi aşa vor rămâne, chiar dacă patronul contestă măsura.

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii: ''Baza legală permite suspendarea activităţilor până la 6 luni, vă asigur că acest lucru se va întâmpla, dacă regulile nu vor fi respectate''.

Din Guvern, legea va ajunge în Parlament. Aleşii îşi doresc adoptarea ei în regim de urgenţă, pentru că noile reguli să fie aplicate de luna aceasta.

Între timp, în acest sfârşit de săptămână, când catolicii şi reformaţii sărbătoresc Paştele 10 mii de poliţişti, alături de alte câteva mii de jandarmi vor face controale în toată ţara. Vor fi forţe de ordine mai ales în locurile unde s-ar putea forma aglomeraţie - în mall-uri, pieţe şi în zonele de agrement.

Sorin Despina, Purtător de Cuvânt al Jandarmeriei Române: ''Este primul weekend al vacanţei şcolare, aşa că Jandarmeria Română îşi va concentra eforturile în zona turistică. Va fi urmărită respectarea de către cetăţeni şi operatorii economici a măsurilor''.

Numai luna trecută, în mai multe localuri din ţară, inclusiv cluburi cunoscute din Bucureşti, poliţiştii au descoperit zeci de persoane care participau la petreceri interzise.

În multe ţări din Europa, restricţiile impuse sunt mult mai dure. De pildă, în Italia, ne povesteşte o româncă care locuieşte în regiunea Veneto.

Camelia Bichiş, româncă în Italia: ''Barurile, restaurantele sunt închise. Sunt deschise doar alimentarele, farmaciile şi benzinăriile, restul totul este închis. Avem restricţii foarte mari aici şi le respectăm şi lumea nu se revoltă''.

Între timp, PSD a anunţat că a atacat în instanţă hotărârea prin care este decisă închiderea magazinelor la ora 18, în localităţile cu o rată mare de infectare. Social-democraţii consideră că măsura este aberantă şi că va aglomera şi mai mult magazinele.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Unul dintre şapte britanici testaţi pozitiv covid-19 suferă de ”long Covid”
Unul dintre şapte britanici testaţi pozitiv covid-19 suferă de ”long Covid”

Aproape una dintre şapte persoane testate pozitiv covid-19 în Regatul Unit continuă să prezinte simptome ale bolii la trei luni de la contaminare, arată un studiu al Biroului britanic de statistică (ONS), relatează AFP, informează News.ro. 

Mesajul mai multor medici pentru autorităţi: ”Medicii români nu mai tolerează aberaţiile Guvernului!”. Reacția CMR
Mesajul mai multor medici pentru autorităţi: ”Medicii români nu mai tolerează aberaţiile Guvernului!”. Reacția CMR

UPDATE. Colegiul Medicilor a reacționat după ce în spațiul public a apărut o scrisoare deschisă semnată de mai mulți medici care critică măsurile luate de Guvern pentru combaterea pandemiei de Covid-19.

Rata de infectare în Bucureşti a scăzut vineri. Ce se întâmplă dacă ajunge la 7,5
Rata de infectare în Bucureşti a scăzut vineri. Ce se întâmplă dacă ajunge la 7,5

Vineri, București a raportat o rată de infectare de 7,05 cazuri la mia de locuitori, în scădere față de joi, când a înregistrat o incidență de 7,06.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.