Actul sexual cu un minor sub 16 ani va fi considerat viol. Care sunt noile modificări ale legii

×
Codul embed a fost copiat

Parlamentarii au modificat în sfarsit legea care îi protejează pe copii și adolescenti de abuzurile sexuale.

Pedepsele pentru cei care comit astfel de infracțiuni sunt de acum mai aspre, iar actul sexual consimțit cu un minor sub 16 ani este considerat viol. Înainte, pragul pentru consimțământ era de 14 ani.

Legea a fost depusă în Parlament anul trecut după ce nenumărate grupuri de părinţi, activişti din sfera socială și de profesionişti din domeniul protecţiei copilului au cerut modificarea pragului pentru consimțământ.

Asta pentru ca în prea multe cazuri, persoanele aduse în fața justiției pentru infracțiuni sexuale împotriva minorilor beneficiau de pedepse mai ușoare sau chiar cu suspendare invocând că victimele și-au dat acordul.

De exemplu, codul penal prevede închisoare de la 1 la 5 ani pentru infractorii care întrețin relații sexuale cu un minor de 13 ani sau de la 3 la 10 ani dacă minorul e rudă cu suspectul, dacă se afla în ocrotirea acestuia sau dacă este exploatat în materiale pornografice.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

În schimb, dacă vorbim de viol, pedeapsa este închisoare de la 3 la 10 ani sau de la 5 la 18 ani pentru forme agravante.

De acum, aceasta va fi pedeapsa pentru cei care întretin relații sexuale cu minori sub 16 ani. România avea mare nevoie de această lege ținând cont că, potrivit UNICEF numărul agresiunilor sexuale împotriva copiilor au crescut de la 994 în 2019 la 1349 în 2021.

Mai mult, în Registrul național al Agresorilor sexuali, la începutul anului acesta figurau 51.141 de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
ASF anunță că ordonanţa care blochează site-urile entităţilor neautorizate să opereze pe teritoriul României, în fază finală
ASF anunță că ordonanţa care blochează site-urile entităţilor neautorizate să opereze pe teritoriul României, în fază finală

Ordonanţa care blochează site-urile entităţilor neautorizate să opereze pe teritoriul României se află în fază finală, având majoritatea avizelor, a afirmat, joi, ASF.

Cutremur în România, raportat joi. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit
Cutremur în România, raportat joi. Ce magnitudine a avut și unde a fost resimțit

Un cutremur slab a fost raportat joi dimineață, în România, în zona seismică Vrancea.

 

Caz șocant. Un elev din Iași ar fi fost lovit până la leșin de un angajat al școlii, într-o pauză dintre ore
Caz șocant. Un elev din Iași ar fi fost lovit până la leșin de un angajat al școlii, într-o pauză dintre ore

Caz șocant într-o școală din Iași. Inspectoratul Școlar Județean face verificări, după ce mama unui elev de 12 ani acuză că fiul ei ar fi fost lovit, până la leșin, de către un angajat al unității de învățământ.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.