Accident tulburător în județul Vâlcea. 3 tineri au murit, după ce mașina lor a intrat într-un stâlp

accident
Gazeta Vâlceană

Trei tineri au murit într-un accident rutier produs, sâmbătă dimineaţa, în localitatea Berbeşti.

Maşina în care se aflau a intrat într-un stâlp de electricitate şi apoi într-un gard, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Autoturismul era condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Berbeşti, iar în maşină se aflau şi doi adolescenţi, unul în vârstă de 16 şi altul de 17 ani.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Vâlcea, şoferul autoturismului ar fi pierdut controlul direcţiei de mers.

Citește și
Impact devastator între două TIR-uri în Predeal
Impact devastator între două TIR-uri, în Predeal. DN1, complet blocat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"La data de 11.04.2020, în jurul orelor 3,00, un tânăr de 23 ani, din oraşul Berbeşti, a condus un autoturism pe DJ 605 A, pe raza oraşului Berbeşti, din direcţia Mateeşti către Sineşti, iar la kilometrul 71+600 metri, ar fi pierdut controlul direcţiei spre stânga şi a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate şi un gard. În urma accidentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto, precum şi decesul pasagerilor, un tânăr de 17 ani din comuna Mateeşti şi un tânăr de 16 de ani din oraşul Berbeşti", au informat reprezentanţii IPJ Vâlcea.

La locul accidentului au intervenit şi echipaje de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea şi de la Ambulanţă, fiind necesară descarcerarea uneia dintre victime.

"Ajunşi la faţa locului, membrii echipajelor au găsit două persoane care prezentau leziuni incompatibile cu viaţa şi încă o persoană pentru care s-au făcut manevre de resuscitare. Din păcate pentru toţi trei, medicul de la Ambulanţă a declarat decesul", au spus reprezentanţii ISU Vâlcea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Accident violent în Târgoviște, după ce un tânăr nu a acordat prioritate într-o intersecție
Accident violent în Târgoviște, după ce un tânăr nu a acordat prioritate într-o intersecție

Impact violent într-o intersecție din Târgoviște. O femeie a rămas blocată în habitaclu, după ce mașina pe care o conducea a fost izbită în portieră de un alt autoturism, care nu i-a acordat prioritate.

Impact devastator între două TIR-uri, în Predeal. DN1, complet blocat
Impact devastator între două TIR-uri, în Predeal. DN1, complet blocat

Traficul pe DN1 a fost blocat după ce două TIR-uri s-au tamponat frontal în Predeal.

Un bărbat a scăpat cu viață după ce mașina sa a lovit 2 copaci, a căzut în râpă și a luat foc
Un bărbat a scăpat cu viață după ce mașina sa a lovit 2 copaci, a căzut în râpă și a luat foc

Un șofer de 50 de ani, din Dâmbovița, a scăpat teafăr deși a căzut cu mașina într-o râpă de la aproape zece metri. Vehiculul a luat foc, dar bărbatul a ieșit la timp.

Un șofer a suferit răni grave. A fost lovit de remorca unui TIR
Un șofer a suferit răni grave. A fost lovit de remorca unui TIR

Un bărbat de 51 de ani s-a ales cu răni grave, după ce camionul pe care îl conducea a fost izbit de remorca unui TIR, care a derapat.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.