Un tânăr a sunat la 112 și a anunțat că vrea să se spânzure. Cum a reușit să îl salveze poliția

Politia

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a sunat la 112, anunţând că intenţionează să se spânzure. El a fost localizat şi salvat de doi poliţişti.

”La data de 13 august 2021, în jurul orei 22:55, un tânăr în vârstă de 21 ani a apelat serviciul apelul unic de urgenţă 112, anunţând faptul că intenţionează să-şi curme viaţa, prin spânzurare. Dispecerul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov a reuşit să identifice în scurt timp locaţia unde se află tânărul în cauză şi a dirijat la faţa locului un echipaj de poliţie format din doi poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Budila şi Teliu”, transmite IPJ Braşov.

Potrivit polițiștilor, în aproximativ 6 minute de la primirea apelului, doi agenți l-au găsit pe tânăr într-un copac situat în proximitatea unei liziere de pe raza localităţii Budila, judeţul Braşov.

”Poliţiştii au dezlegat sfoara care era legată de creanga copacului, l-au eliberat pe tânărul în cauză şi i-au acordat primul ajutor, solicitând în acelaşi timp intervenţia unui echipaj medical care, ulterior, l-a transportat la spital”, precizează IPJ Braşov.
 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prea puțini români pot acorda corect primul ajutor până la sosirea ambulanței. Cum poți deveni voluntar SMURD
Prea puțini români pot acorda corect primul ajutor până la sosirea ambulanței. Cum poți deveni voluntar SMURD

De cele mai multe ori, când vedem un accident rutier sau o persoană căzută în stradă, sunăm la 112 şi ...atât! Pentru că fiecare secundă contează, este esenţial să ştim să acordăm corect primul ajutor.

O femeie a sunat la 112 după ce a auzit un cățel plângând într-un canal adânc de 6 metri
O femeie a sunat la 112 după ce a auzit un cățel plângând într-un canal adânc de 6 metri

Misiune specială pentru pompierii din Baia Mare. Au fost chemați în ajutorul unui cățeluș de câteva săptămâni, căzut într-un canal adânc de șase metri.

Părăsit de soție și copil, un bărbat din Galați și-a terorizat vecinii cu manele și pahare sparte
Părăsit de soție și copil, un bărbat din Galați și-a terorizat vecinii cu manele și pahare sparte

Scandal cu manele și pahare sparte într-un bloc din Galați. Un bărbat de 34 de ani a fost imobilizat de jandarmi, după ce vecinii lui au sunat la 112 și au anunțat că se tem să iasă din apartamente din cauza individului pus pe harţă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.