Două fetițe surori au murit după ce un șofer vitezoman care se grăbea la o nuntă le-a spulberat căruța

×
Codul embed a fost copiat

Tragedie pe o șosea din județul Brașov unde două fetițe, surori, au murit iar fratele lor mai mare și bunicul au ajuns la spital în stare extrem de gravă.

Cu toții se aflau într-o căruță care a fost izbită în plin de o mașină, al cărei șofer, spun martorii, circula cu viteză foarte mare.

În accident a mai fost implicată o mașină care circula regulamentar, iar șoferul a fost și el rănit.

Accidentul s-a petrecut pe drumul judeţean care leagă localităţile Budila şi Tărlungeni. Bunicul şi cei trei nepoţi - două fetiţe şi un băiat - fuseseră la târg şi se întorceau spre casă cu căruţ.a Din spate venea cu maşina, în mare viteză, un consătean grăbit să ajungă la o nuntă. A vrut să depăşească atelajul, dar a observat târziu că de pe sensul celălalt se apropia o maşină. A frânat, dar din cauza vitezei impactul a fost inevitabil.

Căruţa a fost izbită cu atâta putere din spate încât a fost luată pe sus şi aruncată peste maşina care circula regulamentar pe celalat sens. S-a făcut praf, iar trupurile celor care erau în atelaj s-au împrăştiat pe caldarâm.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Martorii spun că şoferul care a provocat accidentul obişnuieşte să circule cu viteză mare şi a mai avut accidente din această cauză.

În accident a fost rănit şi şoferul maşinii care circula regulamentar. Din fericire, viaţa nu-i este în pericol.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O pacientă de 22 de ani a fost violată la Urgențe, după care s-a sinucis. Tragedia a avut loc într-un spital din Italia
O pacientă de 22 de ani a fost violată la Urgențe, după care s-a sinucis. Tragedia a avut loc într-un spital din Italia

O tânără în vârstă de 22 de ani, internată într-un spital din apropiere de Milano, a fost victima unui abuz.  

ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a produs accidentul șocant din Mureș, în care un TIR a strivit 5 oameni care stateau la o terasă
ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a produs accidentul șocant din Mureș, în care un TIR a strivit 5 oameni care stateau la o terasă

Scene îngrozitoare în Mureș. Cinci oameni, care stăteau la o terasă, au fost loviți în plin, de un TIR, care acroșase o mașină. Patru dintre răniți sunt în stare gravă.

Verișorul Raisei a recunoscut crima după 15 ore de audieri. Rudele spun că a omorât-o pentru că fetița i-ar fi mâncat pâinea
Verișorul Raisei a recunoscut crima după 15 ore de audieri. Rudele spun că a omorât-o pentru că fetița i-ar fi mâncat pâinea

Verișorul Raisei, bănuit că i-a luat viața copilei din Dolj, a fost reținut noaptea trecută pentru 24 de ore, pentru omor calificat. Adolescentul a recunoscut faptele după 15 ore de audieri.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.