Caz revoltător. O fată de 12 ani, violată timp de aproape jumătate de an de fratele femeii cu care trăia tatăl copilei

×
Codul embed a fost copiat

O copilă de 12 ani din județul Alba are nevoie de sprijin psihologic, după ce a fost violată timp de aproape jumătate de an de fratele femeii cu care trăia tatăl copilei.

Individul de 28 de ani a obligat-o să păstreze secretul prin amenințări tot mai dure, iar copila, înspăimântată, nu a povestit nimănui. Vecinii sunt cei care au intrat la bănuieli și, după ce polițiștii au aflat detalii șocante, suspectul a fost audiat, apoi arestat preventiv.

După divorțul părinților, fetița a rămas cu tatăl ei, care și-a găsit rapid o altă parteneră.

Femeia s-a mutat împreună cu cei doi și, deseori, venea în vizită la ei un frate al ei din județul Mureș.

Anul trecut, în luna august ar fi începul calvarul pentru biata copilă. Treptat, oamenii din sat au început să discute despre ce se întâmpla în casa fetiței și așa polițiștii au intrat pe fir.

Citește și
Anchetarea educatoarei din Suceava care a agresat sexual trei fetițe a pornit de la coșmarurile uneia dintre ele
Ancheta educatoarei din Suceava care a agresat sexual trei fetițe a pornit de la coșmarurile uneia dintre ele
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Luminița Prodan – purtător de cuvânt IPJ Alba: ”Polițiștii s-au sesizat din oficiu în legătură cu o posibilă faptă de viol a cărei victimă a fost o minoră. În urma probatoriului administrat, față de bărbatul bănuit de săvârșirea faptei a fost luată măsura reținerii, iar ulterior a fost prezentat în fața magistraților.”

Chinurile la care a fost supusă fetița sunt de greu de descris. Amenințată cu bătaia, copila s-a temut să vorbească despre violuri. Suspectul a fost arestat preventiv, iar specialiștii de la Protecția Copilului vor să afle dacă tatăl victimei știa despre ororile trăite de cea mică.

Elena Firu –compartiment de relații publice DGASPC Alba: ”Din câte știm, s-a recăsătorit sau trăiește în concubinaj cu o altă doamnă. Se vor lua măsurile care se impun, fie de consiliere psihologică a fetei și a familiei, fie se va institui o formă de măsură specială.”

Atfel de traume sunt greu de depășit, iar victimele abuzurilor sexuale au nevoie de consiliere psihologică o perioadă îndelungată.

Alina Cristea – psiholog DGASPC: ”Implicațiile pe termen lung pot fi foarte mari. Copilul respectiv, devenind adult, poate întampina probleme în a-și întemeia o familie, în a avea alte relații cu persoane de sex opus. Se pot închide în ei, pot deveni persoane care se pot adapta greu societății.”

Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile, acuzat de viol.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Robinho, condamnat la 9 ani de închisoare după ce a participat la un viol în grup. Și-a ”umilit brutal” victima
Robinho, condamnat la 9 ani de închisoare după ce a participat la un viol în grup. Și-a ”umilit brutal” victima

Fostul internaţional brazilian Robinho, acuzat că a participat la un viol în grup în 2013, a fost găsit vinovat miercuri şi condamnat la nouă ani de închisoare de o instanţă din Italia, scrie L'Equipe.

Ancheta educatoarei din Suceava care a agresat sexual trei fetițe a pornit de la coșmarurile uneia dintre ele
Ancheta educatoarei din Suceava care a agresat sexual trei fetițe a pornit de la coșmarurile uneia dintre ele

Anchetarea educatoarei din Suceava care a agresat sexual trei fetițe a pornit de la coșmarurile de care se plângea una dintre micuțe. Șocant este faptul că majoritatea părinților de la grădinița vizată o susțin pe educatoare.

 

Un român din județul Alba a fost prins la doi ani după ce a violat o fetiță într-un parc din Paris
Un român din județul Alba a fost prins la doi ani după ce a violat o fetiță într-un parc din Paris

Un tânăr de 32 de ani din județul Alba, acuzat că a violat o copila într-un parc din Paris, a fost prins după doi ani de căutări.

Doi români, condamnați la câte 20 de ani de închisoare în Spania, după ce au răpit și violat ore în șir o minoră
Doi români, condamnați la câte 20 de ani de închisoare în Spania, după ce au răpit și violat ore în șir o minoră

Presa din Spania anunță că doi cetățeni români au fost condamnați la câte 20 de ani de închisoare pentru răpirea și violarea unei minore, în 2019.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.