Administratorul spitalului din Dorohoi, găsit mort în birou. Ce le-a spus fiul său polițiștilor

Alertă în Capitală! Polițiștii caută un bărbat bănuit că și-a ucis soția
Pro TV

Administratorul Spitalului Municipal din Dorohoi a fost găsit mort în biroul său, în noaptea de miercuri spre joi, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Delia Nenișcu.

Fiul bărbatului de 52 de ani a anunțat miercuri poliția că acesta nu a ajuns acasă în seara precedentă și nu reușește să ia legătura cu el, relatează presa locală.

Polițiștii au mers la spitalul unde acesta lucra, iar acolo au observat maşina acestuia parcată şi lumina aprinsă în birou, deşi era trecut de miezul nopţii. Bărbatul fost găsit fără funcții vitale pe patul din biroul său.

Au fost anunţate cadrele medicale de gardă, însă nu s-a mai putut face nimic, decesul survenind cu câteva ore înainte.

Trupul neînsuflețit a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală și urmează să fie stabilită cauza morții. 

Citește și
incendiu
O casă din Dorohoi, județul Botoșani, înghițită de flăcări uriașe. Pompierii nu au mai putut salva mare lucru
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„A fost deschisă o anchetă în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. A fost dispusă și efectuarea autopsiei pentru stabilirea cauzei decesului”, a afirmat Delia Nenișcu, reprezentanta IPJ Botoșani.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
De ce părinții nu trebuie să zgâlțâie copiii atunci când plâng.
De ce părinții nu trebuie să zgâlțâie copiii atunci când plâng. "Urmările pot fi foarte grave"

Moartea șocantă unei fetițe de șase luni, la Dorohoi, în județul Botoșani, aduce în discuție lipsa de pregătire a tinerilor părinți, în special a celor din zone mai puțin dezvoltate.

O casă din Dorohoi, județul Botoșani, înghițită de flăcări uriașe. Pompierii nu au mai putut salva mare lucru
O casă din Dorohoi, județul Botoșani, înghițită de flăcări uriașe. Pompierii nu au mai putut salva mare lucru

O casă din Dorohoi, județul Botoșani, a fost înghițită de flăcări uriașe.

Directorul Seminarului din Dorohoi a decedat, după ce s-a infectat cu noul coronavirus
Directorul Seminarului din Dorohoi a decedat, după ce s-a infectat cu noul coronavirus

Directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Ioan Iacob" Dorohoi, preotul Constantin Muha, a decedat, joi, în urma infecţiei cu virusul COVID-19, a declarat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, Monica Adăscăliţei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.