Kanye West a ”mers pe apă” la o ceremonie religioasă. VIDEO

Kanye West
Instagram

Kanye West și-a condus copiii pe un mic lac în timpul unei slujbe religioase din Atlanta. Soția sa i-a urmărit de la distanță, scrie Mirror.co.uk.

Kanye West a lăsat impresia că poate merge pe apă în timpul unei ceremonii religioase pentru slujba de duminică, iar soția Kim Kardashian și copiii lor i-au fost alături.

Superstarul rap, în vârstă de 43 de ani, și-a strâns corul ”Sunday Service” pentru a susține o reprezentație din mijlocul unui lac.

Cântăreții au mers pe o punte până la mijlocul lacului, de unde au cântat cântece religioase.

Soția sa, Kim Kardashian, i-a filmat și a împărtășit imaginile pe Instagram.

Citește și
Maternitatea Bucur
Șefa secției ATI din Maternitatea Bucur s-a infectat cu Covid-19. Acuzațiile medicilor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În timpul ceremoniei, pastorul și televangelistul american Joel Osteen a ținut un discurs în timp ce ”mergea pe apă”.

El a făcut referire la actele aparent biblice care au loc sub ochii săi și, de asemenea, a făcut referire la „geniul” Kanye care face parte din corul Sunday Service.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Exporturile din China înregistrează cel mai rapid ritm de creştere din martie 2019
Exporturile din China înregistrează cel mai rapid ritm de creştere din martie 2019

Exporturile din China înregistrează cel mai rapid ritm de creştere din martie 2019. Cifrele au crescut în august pentru a treia lună consecutiv, eclipsând declinul extins al importurilor.

Șefa secției ATI din Maternitatea Bucur s-a infectat cu Covid-19. Acuzațiile medicilor
Șefa secției ATI din Maternitatea Bucur s-a infectat cu Covid-19. Acuzațiile medicilor

Șefa secției de anestezie și terapie intensivă din Maternitatea Bucur din București, dr. Rodica Ologu, a fost internată la Spitalul “Victor Babeș”, după ce a fost depistată pozitiv cu noul coronavirus.

Studiu: Pacienții vindecați de Covid-19 rămân cu leziuni pulmonare după externare
Studiu: Pacienții vindecați de Covid-19 rămân cu leziuni pulmonare după externare

Pacienții diagnosticați cu Covid-19 se confruntă cu dificultăți de respirație, tuse și probleme pulmonare săptămâni întregi după ce au fost externați din spital, arată noi studii ale cercetătorilor citați de cotidianul The Guardian.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.