Un tânăr de la casa de copii din Alba a intrat la două facultăți de medicină

elevi
StirilePROTV

Un tânăr de la casa de copii din Alba a reușit să intre la două facultăți de medicină, acesta fiind un caz extrem de rar, în condițiile în care mai puțin de 4% din cei aflați în condiția lui reușesc să ajungă și să termine o facultate.

Băiatul care se află de la vârsta de 7 ani într-o casă de tip familial din Cugir a intrat atât la Facultatea de Medicină din Sibiu, cât și la Facultatea de Medicină Veterinară din Timișoara, cu media peste 9.30, scrie Știri de Cluj.

Angajații casei de copii au fost cei care l-au susținut și chiar au mers cu el la Sibiu, în ultimii 2 ani, pentru meditații la biologie, arată Direcția pentru Protecția Copilului Alba (DGASPC).

Băiatul este absolvent al Colegiului Național „David Prodan” din Cugir, profilul biologie-chimie, cu media celor 4 ani de studiu peste 9.00 și media la examenul de Bacalaureat peste 8.50.
Reprezentanții instituției spun despre acesta că este un elev conștiincios, perseverent, cu rezultate bune și foarte bune la învățătură pe parcursul celor 12 ani de școală.

 

Citește și
Orfanii României comuniste, nenorociți în orfelinate. Ce au descoperit cercetătorii din Occident
Orfanii României comuniste, nenorociți în orfelinate. Ce au descoperit cercetătorii din Occident
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Nici un sfert din acești copii nu termină 8 clase și mai puțin de 4% fac o facultate

 

„Datorită consecvenței și dorinței de a învăța, de a cunoaște și cu sprijinul sponsorilor și a personalului din unitatea rezidențială, care în ultimii 2 ani l-au însoțit la Sibiu pentru meditații la biologie, a aplicat și a reușit să intre la două facultăți, respectiv Facultatea de Medicină din Sibiu și la Facultatea de Medicină Veterinară din Timișoara, opțiunea finală rămânând facultatea din Sibiu, unde a avut media peste 9.30. Îi dorim succes în aceasta nouă etapă a vieții, cea de student, și îl asigurăm că îl vom sprijini în continuare pentru a-și îndeplini visul”, au transmis reprezentanții instituției.

Performanța tânărului din Cugir este cu atât mai notabilă, în condițiile în care, potrivit unui raport al Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, tinerii pleacă din sistemul de protecție cu o educație relativ modestă.

Doar 24% dintre ei reușesc să urmeze cel mult 8 clase și un procent foarte mic ajunge la facultate și o finalizează - aproximativ 3,9%

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Elevi cu 10 la Bac care vor să îmbunătățească România: “Auzim peste tot ce rău e, dar cine schimbă? Cei care rămân”
Elevi cu 10 la Bac care vor să îmbunătățească România: “Auzim peste tot ce rău e, dar cine schimbă? Cei care rămân”

Elevii care au obținut media zece la examenul de Bacalaureat au locul asigurat în acest an la Universitatea de Vest din Timișoara.

Orfanii României comuniste, nenorociți în orfelinate. Ce au descoperit cercetătorii din Occident
Orfanii României comuniste, nenorociți în orfelinate. Ce au descoperit cercetătorii din Occident

Când nu i-a omorât la propriu, politică demografică a lui Nicolae Ceaușescu a nenorocit pe viață aproape o sută de mii de copii, ajunși în orfelinatele României comuniste.

Scandal internațional. Copii trimiși într-o „tabără” din care nu s-au mai întors niciodată
Scandal internațional. Copii trimiși într-o „tabără” din care nu s-au mai întors niciodată

Un tribunal din Belgia investighează cazul unui orfelinat pentru răpire și trafic de copii din Republica Democrată Congo.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.