Situație alarmantă în țară. Tot mai mulți părinți își retrag copiii de la școală. Ce spun specialiștii despre homeschooling

×
Codul embed a fost copiat

Fenomen îngrijorător în pandemie: unii părinți decid să îi retragă pe copii de la școală și să se ocupe singuri de educația lor.

Le predau chiar ei lecțiile, fără ca elevii să mai participe la ore, nici măcar online. Sistemul este bine pus la punct în țările vest-europene și în Statele Unite, însă, la noi, familiile au luat decizia mai ales din cauza predării online din ultimii doi ani.

Sistemul în care părintele este responsabil 100% de educația celui mic este numit „homeschooling” ori „școala de acasă”. Adulții le predau copiillor materia pe care ar trebui să o învețe la școală.

Andreea Ionescu, fondatorul comunității „Părinții cer schimbare”: „În cazul familiilor care aleg homeschooling nu putem vorbi de abandon școlar propriu zis. Părinții români aleg să își înscrie copiii la așa-numite școli-umbrelă, care funcționează în alte state care au acreditat acest sistem de educație. Primesc de acolo programa, primesc și manuale”.

Părinții apelează la aceste școli-umbrelă din străinătate pentru că, legal, singurii care ar putea face școala de acasă sunt copiii cu probleme de sănătate. Doar în Timiș, Bihor și Suceava sunt aproximativ 100 de copii in sistem „homeschooling”.

Citește și
elevi
Peste 32 de mii de elevi și preșcolari sunt bolnavi de Covid. De ce nu iese infecția la testele de salivă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cosmin Hogea, inspector general adjunct al ISJ Timiș: „Părinții au solicitat retragerea dosarului în vederea înscrierii la o altă unitate de învățământ, în afara țării”.

Părinții care nu au timp angajează la comun un tutore, care să se ocupe în grup, de mai mulți copii. Specialiții atrag atenția că diferențele între școala clasică și homeschoolong sunt mari - de multe ori, copiii se obișnuiesc să stea prea mult în casă și nu mai socializeaza la fel de bine. Iar din comoditate, cei mici riscă își piardă interesul pentru învățat, pe parcurs. Pe de altă parte, sunt părinți care nu au pregătire suficientă pentru întreaga materie școlară.

Anca Maftei, psiholog: „Trebuie să știe să gestioneze foarte bine aceste roluri - această autoritate de învățător, pe care să o combine cu afecțiunea, cu compasiunea, care sunt specifice rolului de părinte”.

Dacă familia decide să reînscrie copiii la o școală de stat are două variante.

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: „Există două posibilități - posibilitatea echivalării studiilor făcute în străinatate, sau posibilitatea evaluării nivelului de pregătire a copilului pentru a decide în ce clasa este înmatriculat”.

Dacă nu își echivalează studiile în România, elevii retraşi din şcoli rămân iniţial cu situaţia şcolară neîncheiată, apoi se regăsesc pe listele celor care au abandonat şcoala.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Anchetă a IȘJ, după ce încă un liceu din Constanța strânge bani pentru fondul clasei și cadouri. Ce sume se cereau
Anchetă a IȘJ, după ce încă un liceu din Constanța strânge bani pentru fondul clasei și cadouri. Ce sume se cereau

O echipă de inspectori face verificări la Colegiul Naţional Pedagogic ”Constantin Brătescu”, după ce Asociaţia Elevilor din Constanţa a sesizat că s-ar strânge bani de la elevi pentru fondul clasei şi cadouri, informează Inspectoratul Şcolar Judeţean.

 

Peste 32 de mii de elevi și preșcolari sunt bolnavi de Covid. De ce nu iese infecția la testele de salivă
Peste 32 de mii de elevi și preșcolari sunt bolnavi de Covid. De ce nu iese infecția la testele de salivă

Peste 32 de mii de elevi și preșcolari sunt infectați cu Covid. Mulți alții prezintă simptomele bolii. În aceste condiții, școlile se închid rând pe rând, iar cursurile se mută în sistem online.

Elevii unui liceu din Ploiești au făcut mici la grătar și au fumat în clasă. Unul a încercat să-i dea foc unei colege VIDEO
Elevii unui liceu din Ploiești au făcut mici la grătar și au fumat în clasă. Unul a încercat să-i dea foc unei colege VIDEO

Mai mulți elevi ai unui liceu din Ploiești au făcut mici la grătar și au fumat în clasă, iar unul dintre ei a încercat chiar să dea foc părului unei colege. Apoi au publicat singuri imaginile care îi incriminează, riscând în acest moment exmatricularea.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.