Un miner s-a sinucis după ce a aflat că și-a pierdut locul de muncă. Reacția iubitei sale

miner marea britanie
Mirror

Un miner din Marea Britanie s-a sinucis la câteva luni, după ce a aflat că își va pierde locul de muncă.

Bărbatul de 52 de ani se întorcea de la înmormântarea mamei lui, când a primit un telefon de la un coleg spunându-i că mina în care lucra s-a închis, informează Mirror.

Câteva luni mai târziu, el a fost găsit mort de partenera lui, în casa în care locuiau.

„Nu m-a afectat doar că l-am iubit mult, ci că eu l-am găsit mort și că voi avea imaginea asta în cap tot restul vieții. Am trecut cu el prin fiecare emoție, exceptând furia. Nu aveam cum să fiu supărată pe el. Nu aveam grija banilor, doar că ne-am gândit să facem economie”, a povestit femeia.

Tot ea a mai declarat că în urma morții bărbatului, comunitatea locală a ajutat-o și a susținut-o, fapt ce a ajutat-o să depășeașcă mai ușor tragedia prin care a trecut.

Citește și
Laptop
O britanică susține că și-a pierdut locul de muncă, din cauza unei fotografii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un român din Italia a amenințat că își va da foc, după ce și-a pierdut locul de muncă
Un român din Italia a amenințat că își va da foc, după ce și-a pierdut locul de muncă

Un român din Italia a fost salvat de carabinieri, după ce a amenințat că își va da foc în semn de protest pentru că și-a pierdut locul de muncă.

O britanică susține că și-a pierdut locul de muncă, din cauza unei fotografii
O britanică susține că și-a pierdut locul de muncă, din cauza unei fotografii

O femeie susține că a fost demisă după ce a postat pe rețelele de socializare o fotografie.

Barbat din Arges gasit mort de un vecin. S-ar fi sinucis pentru ca si-a pierdut locul de munca din Italia
Barbat din Arges gasit mort de un vecin. S-ar fi sinucis pentru ca si-a pierdut locul de munca din Italia

La numai 42 de ani, un barbat din comuna Schitu Golesti, in Arges, a decis sa-si puna capat zilelor. Vecinii spun ca omul era abatut pentru ca si-a pierdut locul de munca din Italia si a trebuit sa se intoarca acasa, lasandu-si nevasta acolo.

Si-a pierdut sotul, copiii si locul de munca atunci cand i-au aflat secretul. Ce facea, de fapt, aceasta profesoara la scoala
Si-a pierdut sotul, copiii si locul de munca atunci cand i-au aflat secretul. Ce facea, de fapt, aceasta profesoara la scoala

O profesoara care a trimis elevilor ei sute de mesaje vulgare si selfie-uri cu ea dezbracata a scapat la limita de inchisoare.

Si-a facut un tatuaj la betie, incurajat de prieteni, dar a fost parasit de iubita si concediat. Ce desen are pe corp tanarul
Si-a facut un tatuaj la betie, incurajat de prieteni, dar a fost parasit de iubita si concediat. Ce desen are pe corp tanarul

Un barman si-a pierdut iubita si locul de munca, in decurs de mai putin de o saptamana, din cauza tatuajului pe care si l-a facut... la betie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.