„Suntem unice, suntem speciale”. Ce au primit în dar de 8 Martie femeile din Ciugud. Este un cadou special

×
Codul embed a fost copiat

De 8 Martie, femeile din Ciugud, județul Alba, nu au primit flori, ci puieți de conifere. Așa că sute de copaci vor prinde rădăcini în localitate.

Doamnele au promis că îi vor planta în gospodării, pentru ca amintirea zilei de vineri să rămână vie. Astfel a fost lansat un proiect ambițios al autorităților, cel mai spectaculos parc dintr-o comună din România, cu o suprafață de aproximativ 15 hectare.

Doamnele și domnișoarele din Ciugud au primit în dar puieți de larice, pe care au promis că îi vor planta în grădini sau curți. Astfel, ziua de 8 Martie, sărbătorită într-un mod inedit, nu va fi uitată.

Localnică: „Îl plantez în grădina mea fiindcă lucrez o grădină și îmi plac florile, și o să mă bucur de cadoul primit”.

Localnică: „Suntem unice, suntem speciale, trebuie să ne simțim speciale. Acest arbore îl plantăm, este un arbore mic și ne bucurăm de tot ce am primit. Ce am văzut și pe viitor că va urma e ceva deosebit”.

Citește și
Scoala
„Mama este minunată”. Ce au pregătit copiii din grădinițe și școli de Ziua Mamei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Tot vineri a fost dat startul, simbolic, unui proiect ambițios. Autoritățile vor să amenajeze „cel mai spectaculos parc dintr-o comună din România”.

Localnică: „Am plantat primul brăduleț din viitorul parc. Este un moment frumos faptul că ești important pentru comunitate te face să te simți mândru. Și, în al doilea rând, că ești femeie și se bazează comunitatea pe tine”.

Dan Lungu, purtător de cuvânt al Primăriei Ciugud: „Vor fi peste 15 hectare pe care le vom planta cu arbori autohtoni, arbori din Romania, un parc tematic. Ne dorim să fie folosit și de viitoarea școală, care va fi integrată în cadrul acestui parc”.

Cvartetul de Coarde al județului Alba i-a încântat pe cei prezenți la eveniment.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum au ales doamnele și domnișoarele să petreacă ziua de 8 Martie. Au plătit pentru întreaga zi 60 de lei
Cum au ales doamnele și domnișoarele să petreacă ziua de 8 Martie. Au plătit pentru întreaga zi 60 de lei

Au sărbătorit 8 Martie în costum de baie, la o petrecere cu spumă și muzică ritmată. Este alegerea făcută de zeci de doamne și domnișoare, care au ajuns, vineri, la complexul balnear de la Ocna Mureș.  

„Mama este minunată”. Ce au pregătit copiii din grădinițe și școli de Ziua Mamei
„Mama este minunată”. Ce au pregătit copiii din grădinițe și școli de Ziua Mamei

Este o zi de sărbătoare pentru femeile din toată lumea, iar la noi, 8 Martie are o conotație specială: este Ziua Mamei.

Vladimir Putin a grațiat de 8 Martie zeci de femei. Unele sunt rude ale militarilor aflați pe frontul din Ucraina
Vladimir Putin a grațiat de 8 Martie zeci de femei. Unele sunt rude ale militarilor aflați pe frontul din Ucraina

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat, vineri, un decret de grațiere a 52 de femei. Printre acestea sunt gravide și mame ale unor minori, precum și rude ale rușilor aflați pe frontul din Ucraina, informează Kommersant.

Cum este sărbătorită Ziua de 8 Martie în Bulgaria
Cum este sărbătorită Ziua de 8 Martie în Bulgaria

Ziua de 8 Martie este contestată, considerată învechită, iar pentru unii poate chiar puțin ipocrită. Sărbătoarea oferă multe prilejuri de discuție în rândul celor din Generația Z, scrie portalul bulgar vbox7.com.

10 ani de la dispariția avionului MH370. Familiile pasagerilor încă așteaptă răspunsuri. Căutările ar putea fi reluate
10 ani de la dispariția avionului MH370. Familiile pasagerilor încă așteaptă răspunsuri. Căutările ar putea fi reluate

În urmă cu 10 ani, pe 8 martie 2014, avionul MH370, care aparținea companiei aeriene Malaysia Airlines, dispărea de pe radare, devenind astfel cel mai mare mister al aviației.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.