Stelian Ion: Eliminarea pensiilor de serviciu nu este posibilă. Trebuie să se ajungă la un nivel cât mai aproape de salariu

Stelian Ion: Eliminarea pensiilor de serviciu nu este posibilă. Trebuie să se ajungă la un nivel cât mai aproape de salariu
Agerpres

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a afirmat, marţi, că nu este posibil ca pensiile de serviciu să fie eliminate, dar se doreşte să se ajungă la un nivel "echilibrat, cât mai aproape de salariu.

 

"Sunt discuţii care se derulează. Vor fi prezenţi la aceste discuţii de astăzi şi reprezentanţii sistemului judiciar, preşedintele CSM, doamna preşedintă a Înaltei Curţi şi doamna procuror general şi vom discuta şi astăzi, poate şi în altă zi despre problema pensiilor, dar nu în ideea de a se elimina efectiv aceste pensii, pentru că nu este posibil. Ştim foarte bine, au fost încercări de-a lungul timpului, am tras semnale de alarmă de-a lungul timpului să nu se creeze această iluzie în spaţiul public şi să nu se hrănească acest discurs că aceste pensii pot fi eliminate în totalitate. Aceste pensii de serviciu sunt protejate de Constituţie şi de deciziile Curţii Constituţionale", a declarat Stelian Ion, la Ministerul Muncii.

El a adăugat că este important să se ajungă "la un nivel echilibrat, cât mai aproape de salariu, aşa cum spun şi normele europene şi cum sugerează şi criteriile internaţionale".

 

Citește și
Sistemul de pensii se modifică din nou. Guvernul va abroga prevederile ordonanei 114 la pilonul II de pensii
Câți beneficiari de "pensii de serviciu" sunt în România și din ce profesie te poți pensiona cu 18.716 lei pe lună
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Pensia medie a magistraților a crescut la 19.221 lei, în 2020. Câți români primesc pensii de serviciu
Pensia medie a magistraților a crescut la 19.221 lei, în 2020. Câți români primesc pensii de serviciu

Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la sfârșitul lunii iunie 2020, de 9.527 de persoane, în creştere cu 215 de persoane faţă de perioada similară din 2019, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Câți beneficiari de
Câți beneficiari de "pensii de serviciu" sunt în România și din ce profesie te poți pensiona cu 18.716 lei pe lună

Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii decembrie 2019, de 9.359 persoane, în creştere cu 1,9% (plus 175 de persoane) faţă de perioada similară din 2018, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Peste 9.300 de români au pensii
Peste 9.300 de români au pensii "de serviciu". Cine încasează 18.629 lei

Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii octombrie 2019, de 9.331 persoane, în creştere cu circa 2% faţă de perioada similară din 2018, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.