Sătulă să mai aștepte soțul potrivit, o femeie s-a căsătorit cu ea însăși. A făcut economii timp de 20 de ani pentru nuntă

nunta
BBC

O femeie care a economisit bani timp de 20 de ani pentru nunta de vis a decis să se căsătorească până la urmă cu ea însăși, sătulă să mai aștepte partenerul potrivit.

Sarah Wilkinson, în vârstă de 42 de ani, a organizat o ceremonie de nuntă oficiată de un prieten, în Felixstowe, Suffolk, scrie BBC.

Înainte de ceremonie, Sarah și-a cumpărat și inelul de logodnă pe care și-ar fi dorit să-l primească odată cu o cerere în căsătorie.

„A fost o zi minunată și am fost în centrul atenției. Ceremonia nu a fost una oficială, dar am avut și eu nunta mea. Cred că ajungi la punctul în care te gândești „s-ar putea să nu ai un partener lângă tine, dar de ce ar trebui să ratez?”. Acești bani au fost rezervați pentru nunta mea, așa că de ce să nu-i cheltuiesc pentru ceva ce mi-am dorit?”, a mărturisit Sarah.

Femeia de 42 de ani a spus că a plătit 10.000 de lire sterline pentru marele eveniment, după ce a economisit în fiecare lună și a adăugat orice câștiguri suplimentare pe care le-a avut, cum ar fi premiile la bingo.

Citește și
miri
Mirii din Irak sunt distruși de durere după tragedia de la nunta lor. „În interior suntem morți”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mireasa a fost înconjurată de 40 de persoane, membri ai familiei și prieteni. Ea a declarat pentru BBC Radio Suffolk că prietenii ei nu au fost surprinși să audă de planul ei neobișnuit de a-și organiza nunta.

„Nimeni nu a încetat să zâmbească și toată lumea a spus că s-a simțit minunat”, a spus ea.

14 jurăminte pentru ziua nunții

Sarah a spus că a pregătit și 14 jurăminte pentru ziua nunții, primul fiind promisiunea de a nu renunța niciodată la controlul telecomenzii televizorului.

Femeia a povestit că i-a venit ideea nunții când a împlinit 40 de ani și se afla în izolare din cauza Covid. Atunci și-a cumpărat un inel de logodnă cu diamant pe care și l-a dorit dintotdeauna. La nuntă a purtat rochie de mireasă albă cu paiete, a avut tort cu etaje care a fost împodobit cu figurina unei mirese care sărută o broască, iar mama ei a condus-o la altar.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Și-a ucis tatăl în bătaie imediat după nunta surorii sale. Cum și-a recunoscut tânărul de 21 de ani fapta oribilă
Și-a ucis tatăl în bătaie imediat după nunta surorii sale. Cum și-a recunoscut tânărul de 21 de ani fapta oribilă

Un tânăr de 21 de ani din județul Bistrița-Năsăud este acuzat că și-a ucis tatăl în bătaie. Mama băiatului a fost cea care a sunat la 112, însă pentru victimă nu se mai putea face nimic.

Mirii din Irak sunt distruși de durere după tragedia de la nunta lor. „În interior suntem morți”
Mirii din Irak sunt distruși de durere după tragedia de la nunta lor. „În interior suntem morți”

Mirii a căror nuntă s-a încheiat tragic după ce un incendiu a ucis peste 100 dintre invitații lor, în Irak, au declarat pentru Sky News că nu mai pot trăi în comunitatea lor.

Doi miri au fugit fără să plătească meniul de la nuntă pentru cei 70 de invitați. Au plecat cu banii în luna de miere
Doi miri au fugit fără să plătească meniul de la nuntă pentru cei 70 de invitați. Au plecat cu banii în luna de miere

Un cuplu proaspăt căsătorit a fugit fără să plătească meniul de la nuntă pentru cei 70 de invitați. Suma se ridică la 8.000 de euro, iar cei doi miri sunt scum căutați de poliție.

Cauza incendiului de la nunta din Irak. Peste 100 de persoane și-au pierdut viața, cel puțin 150 au fost rănite
Cauza incendiului de la nunta din Irak. Peste 100 de persoane și-au pierdut viața, cel puțin 150 au fost rănite

Incendiul care a cuprins o sală de nunţi dintr-un oraş din nordul Irakului, soldat cu moartea a peste 100 de persoane, a fost cauzat de o "neglijenţă gravă" şi de lipsa măsurilor de siguranţă, potrivit rezultatelor unei anchete guvernamentale.

Peste 100 de vieți distruse într-un incendiu devastator la o nuntă din Irak. Mireasa este în șoc și nu mai poate vorbi
Peste 100 de vieți distruse într-un incendiu devastator la o nuntă din Irak. Mireasa este în șoc și nu mai poate vorbi

O nuntă aparent fericită s-a transformat într-un dezastru de proporții, lăsând-o pe mireasă mută și pe mire profund afectat.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.