Român încarcerat în UK din cauza comportamentului indecent. Ce le-a făcut unor femei

roman uk

Un halterofil român a fost condamnat la doi ani de închisoare în Marea Britanie, fiind acuzat de comportament indecent în public și de agresiune sexuală.

Bărbatul ar fi avut un comportament obscen în fața a șase femei, în parcurile dintr-un orășel britanic, potrivit harrogateadvertiser.co.uk.

C.S., în vârstă de 26 de ani, se afla în Marea Britanie de doar câteva sătpămâni, când a fost surprins masturbându-se în fața a șase femei, în Knaresborough. Victimele au declarat că au rămas șocate și oripilate din cauza comportamentului indecent al românului.

Confruntat de oamenii legii, bărbatul a negat acuzațiile, spunând că se afla în parc doar pentru a face jogging și pentru a se antrena, însă instanța a decis că acesta s-a dezbrăcat intenționat în fața celor șase femei. Două dintre victimele sale erau adolescente.

 

Citește și
Afgani
Un român, prins transportând migranți spre vestul Europei. Câți bani le-a luat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cât costă o vizită în complexul unic dn România
Cât costă o vizită în complexul unic dn România

Cât costă o vizită în complexul unic dn România

Un român, prins transportând migranți spre vestul Europei. Câți bani le-a luat
Un român, prins transportând migranți spre vestul Europei. Câți bani le-a luat

Poliţiştii de frontieră de la Moraviţa, au prins un cetăţean român care transporta cu un microbuz, din apropierea graniţei cu Serbia spre frontiera cu Ungaria, 12 cetăţeni afgani care intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.

Șofer român, arestat pentru că transporta un container frigorific plin cu migranți
Șofer român, arestat pentru că transporta un container frigorific plin cu migranți

Poliţia olandeză a anunţat miercuri că l-a arestat pe un șofer român care conducea un camion în al cărui container frigorific au fost descoperiţi 25 de migranţi, la bordul unui feribot în Marea Nordului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.