Modelul care a fost la un pas să ajungă la închisoare din cauza pozelor sale

Modelul care a fost la un pas să ajungă la închisoare din cauza pozelor sale
Instagram

Un model iranian a fost la un pas să ajungă la închisoare, după ce ședințele sale foto au fost catalogate ca fiind ”indecente”.

Negzzia, în vârstă de 29 de ani, trăiește acum în Paris, unde deocamdată nu are drept de muncă pentru că cererea sa de azil nu a fost încă adoptată.

Tânăra este acuzată că ar fi răspândit ”cultura anti-islamică” prin acele fotografii în care apare îmbrăcată sumar.

Femeia spune că la un moment dat, un fotograf din Teheran a încercat să o violeze, dar a reușit să îi reziste. Însă acesta a anunțat autoritățile despre fotografiile sale. Din fericire, Negzzia a reușit să fugă din Iran înainte ca poliția să o aresteze.

Apoi, s-a dus la Istanbul, unde a încercat să se întrețină ca model. Când și-a dat seama că nu este orașul în care ar vrea să își petreacă viața, Negzzia a fugit în capitala franceză, potrivit Daily Star

Citește și
Reacțiile stârnite de un model, din cauza unei poze - 7
Reacțiile stârnite de un model, din cauza unei poze în costum de baie. ”Așa e în sarcină”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Negzzia a completat toate actele necesare pentru a rămâne în Franța în mod legal, cererea de azil fiind înregistrată în luna noiembrie a anului trecut.

”Mi-am vândut punga cu toate rochiile pentru 10 euro, pentru a putea mânca. În Iran, nimeni nu te împiedică să fii model, dar trebuie să fii foarte atentă, iar eu nu am fost”, a povestit ea.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
"Oamenii mă întrebau de ce am făcut asta. E corpul meu". Pozele puse de vedetă pe Instagram

Unul dintre modelele Victoria's Secret a reuşit să îşi atragă un număr considerabili de urmăritori pe Instagram, după ce şi-a făcut mai multe poze în baie, proaspăt ieşită de la duş.

Reacțiile stârnite de un model, din cauza unei poze în costum de baie. ”Așa e în sarcină”
Reacțiile stârnite de un model, din cauza unei poze în costum de baie. ”Așa e în sarcină”

O viitoare mamă a aprimit aprecieri pe rețelele de socializare, după ce a postat mai multe fotografii în costum de baie.

Coșmarul prin care a trecut un model în timpul unei ședințe foto. ”Nu părea periculos”
Coșmarul prin care a trecut un model în timpul unei ședințe foto. ”Nu părea periculos”

O ședință foto s-a transformat într-un coșmar pentru o tânără de 22 de ani din Canada.

Cea mai frumoasă femeie din lume, detronată. Cine i-a luat locul
Cea mai frumoasă femeie din lume, detronată. Cine i-a luat locul

Irina Shayk a fost desemnată cel mai de succes model pentru costumele de baie, titlu deținut până acum de Emily Ratajkowski.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.