Furate și vândute la naștere, două surori s-au regăsit pe TikTok. Povestea incredibilă a gemenelor Amy și Ano

Amy Khvitia and Ano Sartania
Instagram / @_amykhvitia

Amy și Ano au fost furate și vândute la naștere și s-au regăsit una pe alta ani mai târziu, grație unui concurs de talente de la televizor şi a unui videoclip de pe TikTok.  

Imediat după ce s-au născut au fost luate de lângă mama lor şi vândute unor familii. Ele se numără printre miile de bebeluşi din Georgia furaţi din spitale şi vânduţi, o practică care a durat ani la rândul.

Povestea modului în care Amy şi Ano s-au găsit una pe celălaltă începe când cele două aveau doar 12 ani.

Amy Hvitia se afla în casa naşei sale de lângă Marea Neagră şi se uita la emisiunea ei preferată - Georgia's Got Talent (Georgienii au talent - n.r.). La televizor a văzut o fată care dansa jive şi care arăta exact ca ea. Nu doar că arăta. Era, de fapt, identică.

„Toată lumea o suna pe mama şi o întreba: De ce Amy dansează sub alt nume?", povesteşte ea, conform BBC.

Citește și
gemene
Două fetițe gemene au venit pe lume în ani diferiți, la două minute distanță una de cealaltă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Amy a semnalat familiei sale asemănarea, dar ei au ignorat acest lucru.

„Toată lumea are o dublură", i-a spus mama ei.

Şapte ani mai târziu, în noiembrie 2021, Amy a postat pe TikTok un videoclip în care îşi făcea un piercing în sprânceană.

La 320 de kilometri distanţă, în Tbilisi, o altă tânără de 19 ani, Ano Sartania, a primit videoclipul de la o prietenă.

„Mişto, arată ca mine", a comentat ea.

Ano a încercat să dea de urma fetei cu piercing în sprânceană pe internet, dar nu a reuşit să o găsească, aşa că a distribuit videoclipul pe un grup WhatsApp de la universitate pentru a vedea dacă cineva o poate ajuta. Cineva care o cunoştea pe Amy a văzut mesajul şi le-a conectat pe cele două pe Facebook.

Amy a ştiut instant că Ano era fata pe care o văzuse în urmă cu atâţia ani la emisiunea de talente.

„Te-am căutat atât de mult timp!", a trimis ea un mesaj.

„Şi eu", i-a răspuns Ano.

Prima întâlnire

În zilele ce au urmat, cele două tinere au descoperit că au multe lucruri în comun. Aveau să afle mai târziu că sunt surori gemene.

Amândouă se născuseră la maternitatea Kirţhi - care nu mai există - din vestul Georgiei, dar, potrivit certificatelor de naştere, zilele lor de naştere erau la câteva săptămâni distanţă.

Le plăcea aceeaşi muzică, amândouă adorau să danseze şi chiar aveau aceeaşi coafură. Au descoperit că aveau aceeaşi boală genetică, o afecţiune osoasă numită displazie.

Au stabilit să se întâlnească şi, o săptămână mai târziu, în timp ce Amy se apropia de vârful scării rulante de la staţia de metrou Rustaveli din Tbilisi, ea şi Ano s-au văzut în carne şi oase pentru prima dată.

„A fost ca şi cum m-aş fi uitat într-o oglindă, exact aceeaşi faţă, exact aceeaşi voce. Eu sunt ea şi ea sunt eu", povesteşte Amy.

„Nu-mi plac îmbrăţişările, dar am îmbrăţişat-o", povesteşte, la rândul ei, Ano.

Au aflat că sunt adoptate

Au decis să îşi confrunte familiile şi pentru prima dată au aflat adevărul. Fuseseră adoptate, separat, la câteva săptămâni distanţă, în 2002. Amy a fost supărată şi simţea că întreaga ei viaţă fusese o minciună. Ano s-a simțit, de asemenea, furioasă.

Săpând mai adânc, gemenele au descoperit că detaliile de pe certificatele lor oficiale de naştere, inclusiv data naşterii, erau greşite.

Au aflat mai târziu ca mamele lor adoptive au plătit bani pentru a le lua din spital. Niciuna dintre familiile adoptive nu ştia că fetele sunt gemene şi, în ciuda faptului că au plătit o mulţime de bani pentru a-şi adopta fiicele, spun că nu şi-au dat seama că era ilegal.

Niciuna dintre familii nu a vrut să dezvăluie câţi bani a plătit, dar gemenele nu au putut să nu se întrebe dacă părinţii lor biologici nu le-au vândut cumva pentru profit.

Cele două au dorit să-și întâlnească mama naturală și au găsit un grup pe Facebook dedicat reunirii familiilor din Georgia cu copii suspectaţi că au fost adoptaţi ilegal la naştere.

Gemenele și-au împărtățit povestea, iar o tânără din Germania a răspuns, spunând că mama ei a născut două fete gemene la maternitatea din Kirţhi în 2002 şi că, deşi i s-a spus că au murit, acum are unele îndoieli.

Testele ADN au dezvăluit că fata din grupul de pe Facebook era sora lor şi că locuia cu mama lor naturală, Aza, în Germania.

Grupul de Facebook pe care gemenele îl folosiseră, Vedzeb, înseamnă "Caut" în georgiană. Pe acest grup multe mame au susținut că, în momentul în care au născut, personalul spitalului le-a spus că bebeluşii lor au murit. Mai târziu au descoperit că decesele nu au fost înregistrate.

Grupul are peste 230.000 de membri şi a fost înfiinţat de jurnalista Tamuna Museridze în 2021, care a descoperit la rândul ei că a fost adoptată. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ritaj și Rital, gemenele siameze care au supraviețuit unei operații de separare. Împărțeau un craniu și sângele | FOTO
Ritaj și Rital, gemenele siameze care au supraviețuit unei operații de separare. Împărțeau un craniu și sângele | FOTO

O pereche de gemene siameze au supraviețuit unei incredibile operații de separare, una la un milion.    

Două fetițe gemene au venit pe lume în ani diferiți, la două minute distanță una de cealaltă
Două fetițe gemene au venit pe lume în ani diferiți, la două minute distanță una de cealaltă

Două bebeluşe croate, gemeni, venite pe lume de Revelion, la doar două minute distanţă, vor avea ani de naştere diferiţi şi îşi vor sărbători zilele de naştere una în ajunul Anului Nou, iar cealaltă de Anul Nou, transmite AFP.  

O femeie a născut două fetițe gemene din două utere diferite, una pe cale naturală și una prin cezariană
O femeie a născut două fetițe gemene din două utere diferite, una pe cale naturală și una prin cezariană

O familie din Statele Unite a primit mai devreme cadoul de Crăciun. Femeia a dus pe lume două fetițe gemene sănătoase, după o sarcină rară, considerată a fi de mare risc.  

O mamă și fiicele ei gemene de 3 ani, printre cei 11 ostatici israelieni eliberați de Hamas. Au fost răpite pe 7 octombrie
O mamă și fiicele ei gemene de 3 ani, printre cei 11 ostatici israelieni eliberați de Hamas. Au fost răpite pe 7 octombrie

O mamă și fiicele ei gemene în vârstă de 3 ani, care au fost răpite de Hamas pe 7 octombrie, se numără printre cei 11 ostatici israelieni eliberați luni, scrie BBC.

Două victime ale atacului terorist de la 11 septembrie de la Turnurile Gemene din New York, identificate după 22 de ani
Două victime ale atacului terorist de la 11 septembrie de la Turnurile Gemene din New York, identificate după 22 de ani

Oficialii oraşului New York au identificat alte două victime ale atacurilor teroriste de la 11 septembrie asupra World Trade Center, cu doar câteva zile înainte de împlinirea a 22 de ani de la evenimentele ce au marcat cursul istoriei secolului XXI.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.